7.9 C
București
joi, 18 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleBuzău: Proiect de extindere a canalului de irigaţii Siret-Bărăgan

Buzău: Proiect de extindere a canalului de irigaţii Siret-Bărăgan

Preşedintele Asociaţiei Prosanterra Buzău, Petrică Marin, unul dintre inginerii care au pus bazele Canalului de irigaţii Siret-Bărăgan, propune o modificare de deviere a canalului pe râul Călmăţui, care ar duce la o extindere a suprafeţei irigabile.

Petrică Marin a declarat marţi, într-o conferinţă de presă organizată de către Direcţia Agricolă Buzău, că, prin devierea canalului pe râul Călmăţui, o suprafaţă de peste 350.000 de hectare ar putea fi asigurată cu apă în caz de secetă.

„Canalul Siret-Bărăgan, cu o lungime de 197 de kilometri, este prevăzut să preia apă din Acumularea Călimăneşti, lângă Focşani, şi merge până la Acumularea Dridu. Volumul de apă preluat se prevede a fi de 200 de metri cubi pe secundă şi irigă o suprafaţă între 600 şi 700.000 de hectare. Ca noutate, noi am vrea ca o parte din debitul de pe Siret-Bărăgan să fie preluat şi deversat în râul Călmăţui care deja este regularizat şi asigură o rapiditate în executare. Va deservi în jur de 350.000 de hectare. Avantaje sunt pentru fermierii din zona Ialomiţa, Buzău şi Brăila”, a declarat Petrică Marin.

Prin acest proiect, conducerea Direcţiei Agricole Buzău consideră că s-ar rezolva problema inundaţiilor, va exista suficientă apă pentru fermieri şi vor fi înfiinţate noi locuri de muncă.

„Proiectul mi se pare genial, în primul rând proiectul şi soluţia găsită de experţi este genială pentru că, în afara faptului că se ţine cont de acest canal şi nu vor mai fi exproprieri pe cursul Călmăţuiului, gândiţi-vă că putem avea şi zone cu potenţial inundabil unde înainte băltea apa şi anumite terenuri nu se puteau cultiva. Realizează două lucruri, proiectul nu trebuie luat de la zero, este deja investit în el. Îl văd realizabil şi, în momentul în care vom avea şi datele economice, îl vom prezenta ministrului Agriculturii. Apa acum curge degeaba pe cursul râului, trebuie valorificată”, a declarat directorul Direcţiei Agricole Buzău, Cosmin Florea.

Canalul Siret-Bărăgan, între barajele Călimăneşti şi Lacul Dridu, a fost proiectat pentru a asigura necesarul de apă fermierilor din Câmpia Română. Lucrările au fost realizate doar parţial pe teritoriul judeţului Vrancea. Primul tronson are o lungime de 50 de kilometri din care doar 5,7 kilometri sunt funcţionali.

Pe parcursul anului trecut, ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunţa că în următorii ani vor avea loc investiţii pentru continuarea lucrărilor la Canalul Siret-Bărăgan cu scopul de a preveni efectele secetei în zona de câmpie a României.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Buzău: Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare, pregătită de irigarea a peste 40.000 de hectare de teren, în acest an

Filiala Teritorială de Îmbunătăţiri Funciare (FTIF) şi-a propus, pentru...
‹ adv ›

Buzău: Proiect de refolosire în irigaţii a apelor uzate, inspirat din Israel – unic în România

Inspirat din Israel, un proiect pilot pentru amenajarea unui sistem de irigaţii în suprafaţă de peste 25.000 de hectare...

Tulcea: Amenajări agricole fără irigaţii de aproape trei săptămâni

Două amenajări din judeţul Tulcea nu primesc apă de aproape trei săptămâni din sistemul de irigaţii, din cauza nivelului...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole