14.3 C
București
luni, 4 noiembrie, 2024

-

HomepageAdvBASF propune soluții integrate inovatoare pentru a susține evoluția agriculturii

BASF propune soluții integrate inovatoare pentru a susține evoluția agriculturii

BASF prezintă cele mai recente progrese în inovațiile sale din domeniul agriculturii: protecția culturilor, semințe și trăsături genetice și soluții digitale.

Obiectivul companiei este de a oferi fermierilor soluțiile necesare pentru a putea depăși presiunile organismelor dăunătoare ale culturilor locale, precum și provocările climatice, schimbarea cerințelor de reglementare și așteptările tot mai exigente ale consumatorilor.

Implementând strategia în agricultură anunțată în 2019, BASF își concentrează inovațiile pentru a îmbunătăți producția culturilor regionale majore, precum soia în America, pomi fructiferi și legume în Europa și cultura de orez în Asia Pacific.

Valoarea determinată de aceste inovații în curs de materializare rămâne puternică, cu un potențial maxim de vânzări estimat la peste 7,5 miliarde de euro, susținut de produsele care vor fi lansate în următorii zece ani.

„Scopul nostru este să devenim, mai mult ca niciodată, un furnizor integrat de soluții pentru agricultură și să extindem opțiunile pe care le putem oferi fermierilor. Acesta este motivul pentru care continuăm să investim substanțial în gama noastră extinsă de tehnologii agricole, cu 944 de milioane de euro investiți în cercetare și dezvoltare, doar în 2022”, a declarat dr. Livio Tedeschi, președintele BASF Agricultural Solutions.

„Fermierii pot continua să se bazeze pe noi în ceea ce privește furnizarea de noi substanțe active, formulări inovatoare și trăsături genetice, pentru a valorifica mai mult recoltele lor, atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere al protecției mediului.”

„Produsele noastre aflate în dezvoltare demonstrează că nu ne oprim la a valorifica expertiza noastră în chimie și științe ale mediului, dar mergem mai departe, conectând-o cu cele mai noi abordări în materie de biotehnologie și digitalizare, pentru soluții de generație următoare”, adaugă dr. Peter Eckes, președinte R&D și reglementare în cadrul BASF Agricultural Solutions.

„Domeniul combaterii buruienilor, în care BASF este lider de piață, este un exemplu excelent al modului în care abordarea noastră multidisciplinară oferă soluții care echilibrează nevoile fermierilor, ale societății și ale mediului.”

Progrese semnificative ale soluțiilor de management al buruienilor pentru fermierii din Europa

BASF lansează pentru fermierii din Europa soluții noi privind managementul buruienilor:

  • Soluția SMART SPRAYING by Bosch BASF Smart Farming este disponibilă comercial în Europa pentru culturile de porumb, floarea soarelui, sfeclă de zahăr și soia. Tehnologia, care susține o utilizare mai eficientă a erbicidelor, este accesibilă fermierilor printr-un parteneriat cu producătorul german de mașini agricole Dammann, pentru moment în țări precum Germania și Ungaria. Însă BASF Smart Farming continuă să dezvolte parteneriate suplimentare și să efectueze teste în câmp în America și Europa, cu scopul de a pregăti lansări comerciale în sezonul 2023/24.
  • O noutate importantă în managementul buruienilor a fost lansată în rândul fermierilor din Marea Britanie care cultivă grâu, în 2022, prin omologarea Luximo® Active. Cu noul său mod de acțiune, Luximo este un instrument vital pentru controlul unor buruieni graminee, unele dintre cele mai dăunătoare buruieni, care diminuează producția. Noi omologări Luximo sunt așteptate în Europa începând din 2025. Luximo oferă fermierilor din regiune un nou instrument pentru combaterea buruienilor rezistente, extrem de important pentru utilizarea eficientă a produselor de protecție a plantelor.

Inovații pentru fermierii care cultivă pomi fructiferi și legume în Europa

În Europa, BASF își propune să îmbunătățească aroma și calitatea fructelor și legumelor și să reducă pierderile și risipa de alimente prin tehnici de ameliorare superioară a varietăților de plante și prin inovațiile în chimie și în domeniul digital:

  • BASF urmează să lanseze cea mai recentă substanță activă cu rol insecticid, Axalion™ Active. Aceasta aparține unei noi clase chimice, cu un nou mod de acțiune, fiind concepută pentru a proteja culturile de un spectru larg de dăunători. Axalion combate dăunătorii care au dezvoltat rezistență la clasele chimice existente și, în același timp, nu afectează insectele benefice și polenizatorii. Lansările vor începe în 2023 în zona Asia Pacific, urmând omologări în Europa și America Latină.
  • După succesul înregistrat de BASF cu substanța activă Revysol® în combaterea bolilor la cereale, soia și porumb, compania urmează să lanseze Revysol® Active pentru pomi fructiferi, legume și orez, începând cu 2023. Formularea Revyona® menține performanța remarcabilă și profilul favorabil de mediu al Revysol®, asigurând o producție cantitativă și calitativă superioară. Formularea oferă un nivel ridicat de control al făinării, rapănului și al multor altor boli specifice pomilor fructiferi, viței de vie și cartofilor.
  • Datorită performanțelor obținute în ameliorarea varietăților de legume, divizia BASF pentru semințele de legume a dezvoltat Sunions®, primul soi de ceapă fără lacrimi disponibil în supermarketuri. Începând cu 2022 este prezent în țări precum Franța, Germania, Italia și Regatul Unit.
  • Fermieri din mai multe țări europene au acum acces la varietățile de semințe de legume BASF cu rezistență la viruși agresivi și greu de controlat. Printre acestea se numără Virusul fructelor rugoase brune al tomatelor (ToBRFV) și Virusul petelor de bronz la tomate (TSWV), ale căror infecții duc la pierderi calitative și cantitative de producții.
  • Soiuri comerciale cu rezistență la ToBRFV sunt disponibile pe scară largă în Spania, Țările de Jos, precum și în Turcia, Maroc, Canada, Mexic și diferite alte țări. Lansat în Europa în 2021 și 2022, soiul Tayson de tomate pentru procesare are rezistență dublă împotriva TSWV, ceea ce completează pachetul de trăsături genetice al soiului, deja cel mai complet de pe piață.
  • În 2022, oferta BASF de soluții digitale pentru pomi fructiferi și legume a fost îmbunătățită odată cu integrarea sistemelor de suport decizional prin achiziția Horta, o companie italiană de agricultură digitală. O altă soluție digitală importantă este aplicația Agrigenius Vite, care permite viticultorilor să ia decizii mai inteligente cu privire la aplicarea fungicidelor, maximizând producția și calitatea și reducând, în același timp, impactul asupra mediului.

Despre BASF Agricultural Solutions 

Agricultura este esențială pentru a pune la dispoziția unei populații în creștere rapidă hrană suficientă, sănătoasă și accesibilă, reducând, în același timp, efectele asupra mediului.

Colaborând cu parteneri și experți în agricultură și integrând criteriul sustenabilității în toate deciziile de business, ajutăm fermierii să aibă un impact pozitiv pentru o agricultură durabilă.

De aceea, investim în cercetare și dezvoltare, conectând gândirea inovatoare cu acțiunile practice din domeniu. Portofoliul nostru cuprinde semințe și trăsături genetice ale plantelor special selectate, soluții chimice și biologice pentru protecția culturilor, soluții pentru gestionarea solului, sănătatea plantelor, controlul dăunătorilor și agricultura digitală.

Cu echipe de experți în laboratoare, pe câmp, la birou și în unitățile de producție, ne străduim să găsim echilibrul potrivit pentru succesul fermierilor, al agriculturii și al generațiilor viitoare.

În 2022, divizia noastră a generat vânzări de 10,3 miliarde de euro. Pentru mai multe informații, vizitați www.agriculture.basf.com sau oricare dintre canalele noastre de social media.

Despre BASF

La BASF, creăm chimie pentru un viitor durabil. Combinăm succesul economic cu protecția mediului și responsabilitatea socială. Peste 111.000 de angajați din Grupul BASF contribuie la succesul clienților noștri în aproape toate sectoarele și aproape în fiecare țară din lume.

Portofoliul nostru este organizat în șase segmente: Produse chimice, Materiale, Soluții industriale, Tehnologii de suprafață, Nutriție și îngrijire și Soluții agricole. BASF a generat vânzări de 87,3 miliarde de euro în 2022.

Acțiunile BASF sunt tranzacționate la bursa din Frankfurt (BAS) și sub formă de certificat de depozit american (BASFY) din SUA. Informații suplimentare la www.basf.com.

  • Citește despre ->
  • BASF
BASF
BASFhttps://www.agro.basf.ro
BASF - cea mai mare companie chimică din lume, unul dintre liderii producătorilor de produse de protecție chimică a plantelor.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Zile numărate până la RALF 2024. Agenda evenimentului

Pe 7 și 8 noiembrie, la JW Marriott Grand...

Descoperă speakerii RALF 2024 – fermieri care inspiră viitorul agriculturii

Pe 7 și 8 noiembrie, la JW Marriott Grand Hotel din București, va avea loc RALF 2024 – Romanian...

BASF anunță rezultatele financiare pentru al treilea trimestru al anului

Datorită contribuțiilor semnificativ mai mari din partea activităților centrale, profitul înainte de depreciere, amortizare (EBITDA) și cheltuieli excepționale al...

Explorează oportunități de investiții în livezi alături de Advice&Consulting la Interpoma 2024

În perioada 21-23 noiembrie, Advice&Consulting va participa la Interpoma 2024, care se va desfășura la Fiera Messe Bolzano, Italia....
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole