Metodologia de derulare a procedurii de evaluare de mediu pentru amenajamentele silvice a fost aprobată, miercuri, de Guvern, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
Potrivit ministerului de resort, actul normativ prevede ca demararea procedurii de evaluare de mediu să se realizeze imediat după Conferinţa I, astfel încât planul să se dezvolte în acelaşi timp cu derularea procedurii de evaluare de mediu şi/sau evaluare adecvată, conform Directivei 2001/42/CE, în sensul eliminării posibilităţii de aplicare a amenajamentelor silvice înainte de parcurgerea procedurii de evaluare de mediu şi de aprobarea acestora prin Ordin de ministru.
Procedura de evaluare de mediu se finalizează cu emiterea actului de reglementare, amenajamentul silvic urmând a fi aprobat în Comisia tehnică de avizare în silvicultură (CTAS), ulterior emiterii avizului de mediu.