19.3 C
București
luni, 8 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleCrescători de oi: Zero cerere din partea țărilor arabe pentru mielul românesc,...

Crescători de oi: Zero cerere din partea țărilor arabe pentru mielul românesc, în martie

Cu aproape o lună și jumătate înainte de Paște, veștile nu sunt deloc de natură să-i liniștească pe oierii români, ci dimpotrivă, pentru că lipsește cererea, atât la intern, cât mai ales din partea partenerilor tradiționali externi. În alți ani, chiar și în februarie se căuta marfa românească, pe când acum se tot întârzie, ceea ce nedumirește pe toată lumea, scrie puterea.ro.

Nu este prima dată când avem de-a face cu o asemenea situație, întâlnită, de exemplu, și în perioada 2007-2009. Devine, însă, tot mai clar că în contextul actual este foarte greu să fii prezent pe piețele externe, din cauza concurenței tot mai puternice.   

“Încă nu s-a format prețul, nu putem avea o părere, încă nu știm la ce nivel va fi. În primul rând, la noi este prea devreme pentru cererea de Paște, iar, în al doilea rând, nici la export nu se aude nimic. Discutam cu niște crescători din Constanța, Ialomița și din Olt și la fel ziceau că nici la ei n-a rupt nimeni prețul, adică n-a vândut nimeni miei de lapte. Și pentru noi este curios de ce n-a început să se caute până acum, ceva nu este la locul lui, poate că influențează piața mieii mari. Întotdeauna se cumpăra miei undeva începând din martie, februarie chiar, dar iată că februarie a trecut și nu s-a auzit nimic în piața de miel de lapte”, a declarat pentru Nicolae Cioranu, preşedintele Asociaţiei „Păstorul Crişana” din județul Arad.

Concret, acesta spune că de vină pentru această situație ar putea să fie faptul că au rămas pe stoc miei mari de anul trecut, ceea ce întotdeauna a avut un impact negativ în piață. Până acum o lună și jumătate, de exemplu, erau sute de mii de miei disponibili.

“La noi se vinde numai de Paște, dar nici la extern n-a fost cerere. Noi suntem mai mulți vânzători în piață, în special pe piața arabă, iar ei cumpără mai ales după greutățile care le convin de pe tot globul. Mai în vogă suntem noi și spaniolii”, a mai declarat Cioranu.

La rândul lui, Dumitru Dinulescu, președintele Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine „Păstorul Miorița” din Constanța, recunoaște și el că nu există cerere nici la intern și nici pe piața externă.

“Prețurile la extern sunt mici comparativ cu inflația și cu prețurile de anul trecut, nu știu ce s-a întâmplat. Nu este cerere. Piața noastră este așa cum este, pentru că este nivelată de importurile din afară, cu supermarketurile care ne vor distruge cu totul producția. Spre exemplu, anul trecut, pe timpul acesta, prețul pe piața externă era 21-22 lei/kg în viu, iar acum este în jur de 16 lei/kg. Am cerut sprijin autorităților competente, dar nimeni nu se bagă în mediul de afaceri, adică nu suntem protejați de nimeni ”, a precizat Dinulescu.

Pe site-urile de anunțuri, prețul pentru kilogram de miel în viu este de 20-22 lei, în timp ce carcasa ajunge la 40 lei/kg.

Arabii, salvarea crescătorilor

Acum cererea la intern este slabă chiar și de Paște, pentru crescători salvarea constituie exportul. Din păcate, de prea multe ori, însă, oierii pur și simplu se mulțumesc numai să scape de animale și nicidecum să mai țină la preț, de frică să nu rămână cu mieii.

“Îi vindem la export, că aceasta este ultima noastră șansă. Eu, de exemplu, nu am dat mieii, anul trecut, până în octombrie-noiembrie, i-am ținut, pentru că i-am finisat eu. Mi-au cumpărat cu 14 lei/kg, iar banii i-am primit peste cinci luni, abia săptămâna trecută i-au băgat. Nu avem ce face, acceptăm orice. Mi-aduc aminte, trecuse octombrie și intrasem în noiembrie și am zis: Doamne, cine o veni primul, lui îi dau mieii că rămân cu ei și nu-i mai ia nimeni. Aceasta este realitatea, suntem obligați să-i dăm, iar de aceea se reduc și efectivele de animale”, ne-a precizat Dinulescu.

România este un exportator important de ovine pe piața internațională, unde vinde anual peste două milioane de animale, în principal către statele arabe, potrivit datelor oficiale.

Piețele din Orientul Mijlociu și Africa de Nord reprezintă destinații foarte importante pentru crescătorii români. În ultimii ani, România a exportat în medie peste 1,6 milioane capete ovine anual în Arabia Saudită, Regatul Hașemit al Iordaniei, Liban, Libia, Statul Kuwait și Israel.

În același timp, comerțul intra-comunitar a fost destul de activ, cu o medie anuală de peste un milion de capete în state membre ca Spania, Italia, Grecia, Franța sau Ungaria.

În primele 11 luni din 2022, România a exportat 2 141 869 ovine, în sumă de 246 milioane euro, principalele destinații fiind Iordania – 925 965 ovine (105,5 milioane euro), Arabia Saudită – 432 718 ovine (69,2 milioane euro), Grecia – 389 004 ovine (34,4 milioane euro), Italia – 179 682 ovine (15 milioane euro), Bulgaria – 62 010 ovine (6,6 milioane euro), potrivit datelor INS.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

APIA a anunțat Schemele de sprijin pentru care fermierii pot solicita plăți în anul 2024

În anul 2023 a început implementarea Planului Strategic (PS)...
‹ adv ›

Fetea (ACA): Nu putem să ne distrugem anumite sectoare pentru a menţine activitatea în altă ţară vecină

Războiul din Ucraina a perturbat sectorul apicol nu numai în România ci şi în Europa, care va intra în...

6 îngrășăminte organice utile în grădină

An de an, concomitent cu recoltarea culturilor din sol sunt extrași diferiți nutrienți, iar odată ce aceștia nu sunt...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole