7.7 C
București
joi, 21 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAgrometeo: Deficite de apă în sol în cultura grâului de toamnă în...

Agrometeo: Deficite de apă în sol în cultura grâului de toamnă în zone din Dobrogea, Moldova, Muntenia şi Transilvania

Rezerva de apă în cultura grâului de toamnă se va încadra, în următoarele zile, în limite apropiate de optim şi optime în Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, în timp ce în zone din Dobrogea, Moldova, Muntenia şi Transilvania se vor înregistra deficite de apă în sol, arată prognoza de specialitate emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) valabilă până pe 10 februarie 2022.

„Rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, în cultura grâului de toamnă, se va încadra în limite satisfăcătoare, apropiate de optim şi optime, în Maramureş, Crişana, Banat şi Oltenia, pe suprafeţe agricole extinse din Transilvania şi Muntenia, local nordul, nord-vestul, estul, centrul şi sud-vestul Moldovei. Deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată, puternică şi extremă) se vor înregistra în Dobrogea, local vestul, centrul, estul, sudul, nord-estul şi sud-estul Moldovei, estul, sud-estul, sudul, izolat nordul Munteniei, sudul Transilvaniei”, susţin specialiştii ANM.


Ca urmare a condiţiilor agrometeorologice menţionate, la culturile de câmp se va continua repausul biologic, în majoritatea regiunilor agricole ale ţării.

De asemenea, pe fondul temperaturilor minime din aer scăzute, situate sub limitele biologice critice de rezistenţă a plantelor (-10 …-15…-20 grade Celsius), pe terenurile fără strat protector sau cu strat superficial de zăpadă (1-5 cm), plantele vor fi expuse frigului şi gerului, iar aparatul foliar va putea fi afectat prin brunificări şi arsuri (necroze) ale vârfului frunzelor, atât în culturile semănate în epoca optimă, cât şi în cele tardive.

‹ adv ›

Totodată, pe suprafeţele cu strat protector de zăpadă, procesele vegetative ale speciilor cerealiere de toamnă bine adaptate la stresul termic din perioada de iarnă se vor desfăşura pe ansamblu în condiţii normale. Funcţie de data semănatului, la orzul şi grâul de toamnă se vor semnala în continuare fazele de răsărire, formare a frunzei a treia şi înfrăţire (10-100%), la nivelul întregului teritoriu agricol.

Pe ansamblu, starea de vegetaţie a cerealierelor de toamnă semănate în epoca optimă va fi medie şi bună, respectiv medie şi slabă la cele înfiinţate tardiv.

„Rapiţa va înregistra faza de dezvoltare a aparatului foliar (5-11 frunze), cu o uniformitate şi vigurozitate a plantelor în general bună şi medie, iar în semănăturile tardive, precum şi pe terenurile fără strat protector de zăpadă, starea de vegetaţie se va prezenta medie şi slabă. Speciile pomicole şi viticole vor parcurge în continuare starea de repaus biologic, în majoritatea plantaţiilor”, arată ANM.

În condiţiile agrometeorologice prognozate, lucrările agricole specifice acestei perioade vor fi întrerupte temporar în zilele cu precipitaţii.

Agrometeorologii recomandă pentru această perioadă efectuarea controlului biologic sistematic în vederea determinării viabilităţii plantelor la speciile de toamnă, precum şi verificarea numărului de fraţi la culturile cerealiere; controlul viabilităţii elementelor de rod în plantaţiile pomi-viticole; lucrări agrotehnice la pomii fructiferi, respectiv: arături, tăieri de fructificare la seminţoase şi a lăstarilor de la rădăcină (drajonilor), tăieri de întreţinere; continuarea efectuării arăturilor adânci pentru facilitarea infiltrării apei în sol.

Potrivit ANM, vremea normală de la începutul perioadei va intra într-un proces de răcire accentuată, în majoritatea regiunilor agricole. Temperatura medie diurnă a aerului se va situa între -6 şi 4 grade Celsius în primele zile, limite apropiate de mediile climatologice şi -12 şi 1 grad spre sfârşitul intervalului, abaterile termice negative fiind de 1 şi 6 grade Celsius, în toate zonele de cultură.

Temperatura maximă a aerului se va încadra între -8 şi 3 grade Celsius în cea mai mare parte a ţării, iar cea minimă va fi cuprinsă între -16 şi -1 grad Celsius pe întreg teritoriul agricol, cele mai scăzute valori fiind posibile în zonele depresionare, producându-se îngheţ la sol.

Meteorologii prognozează precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, dar şi mixte (ploaie, lapoviţă şi ninsoare), acestea fiind însoţite de intensificări temporare ale vântului, iar local, cantităţile de apă pot fi mai însemnate din punct de vedere agricol.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AgroMeteo: Evoluția proceselor vegetative la culturile de toamnă în majoritatea zonelor

Procesele vegetative ale speciilor de toamnă vor evolua în...
‹ adv ›

AgroMeteo: Seceta pedologică se menţine în următoarele zile pe suprafeţe agricole din Oltenia şi local în Muntenia

Seceta pedologică se menţine în următoarele zile pe suprafeţe agricole extinse din Oltenia, iar local în vestul şi sud-vestul...

AgroMeteo: Condiții favorabile pentru dezvoltarea culturilor de toamnă

Rezerva de umiditate în stratul de sol 0-20 centimetri la cultura grâului de toamnă se va situa la valori...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole