15 C
București
vineri, 8 noiembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleArad: Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole a crescut cu 75% în 2022,...

Arad: Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole a crescut cu 75% în 2022, dar în acest an se aşteaptă un declin

Numărul tranzacţiilor cu terenuri agricole înregistrate în judeţul Arad a crescut cu 75% în ultimul an, dar specialiştii aşteaptă un declin în 2023, în timp ce preţurile s-au menţinut la nivelul anului 2021.

Şeful Direcţiei pentru Agricultură a Judeţului (DAJ) Arad, Ioan Martin, a declarat luni, că în 2022 au fost înregistrate la sediul instituţiei 5.147 oferte de vânzare terenuri agricole, la un preţ mediu de 7.300 euro pe hectar.

Cifra este mai mare faţă de anul anterior, când au fost înregistrate la sediul DAJ Arad 3.548 de oferte de vânzare terenuri agricole, dar preţurile s-au menţinut.

„Creşterea numărului de oferte de vânzare anunţate în 2022 este simţitoare în condiţiile în care anul 2021 a fost unul al modificărilor legislative care au redus în primă fază numărul tranzacţiilor. Amintim că Legea 17/2014 modificată încurajează achiziţia terenurilor agricole de către cetăţeni români”, a declarat Ioan Martin.

‹ adv ›

Şeful DAJ Arad consideră că anul 2023 va fi unul al declinului privind tranzacţiile cu terenuri.

„Piaţa terenurilor agricole va urma în acest an piaţa imobiliară generală, afectată mai ales de condiţiile dificile de creditare. De aceea credem că vor fi mult mai puţine tranzacţii în acest an”, a spus Ioan Martin.

El a adăugat că deşi tranzacţiile au fost mai multe în 2022 faţă de 2021, numărul acestora se menţine sub alţi ani. De exemplu, în 2020 au fost înregistrate 6.849 de oferte, însă atunci preţul mediu de vânzare a fost de 4.950 de euro pe hectar, faţă de 7.300 de euro în 2022. De asemenea, în anii 2016 şi 2017 au fost înregistrare 15.000 – 16.000 de oferte de vânzare, fiind anii cu cele mai multe tranzacţii.

Conform ofertelor de vânzare depuse anul trecut la DAJ Arad, preţurile terenurilor în 2022 au pornit de la 2.500 de euro hectarul – în zona de deal a judeţului, mai puţin productivă – şi au ajuns la 13.000 de euro în zonele cu terenuri foarte fertile, precum Curtici, Sântana sau Chişineu-Criş.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Legea arendei ajunge din nou în Parlament

După ce două inițiative legislative identice au fost respinse până acum, Legea arendei a fost depusă din nou în...

DPA: Vânzarea de terenuri agricole din fosta Germanie de Est aflate în proprietatea statului va înceta

Guvernul de la Berlin va pune capăt vânzării de terenuri agricole din fosta Germanie de Est aflate în proprietatea...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole