21.4 C
București
sâmbătă, 25 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageAnaliticaCotaţia grâului a scăzut cu 3% după anunţul prelungirii acordului privind exportul...

Cotaţia grâului a scăzut cu 3% după anunţul prelungirii acordului privind exportul de cereale din porturile ucrainene

Cotaţia grâului la bursa de cereale de la Chicago a coborât joi la cea mai scăzută valoare din ultimele 10 săptămâni, după ce ONU a anunţat că s-a ajuns la un acord pentru prelungirea cu 120 de zile a iniţiativei privind exportul de cereale din porturile ucrainene de la Marea Neagră, transmite Reuters.

Anunţul privind prelungirea acestui acord, care iniţial urma să expira la 19 noiembrie, a dus şi la scăderea cotaţiilor la porumb, în condiţiile în care este probabil ca livrările de cereale din Ucraina să continue să ajungă pe pieţele mondiale pe termen scurt.

‹ adv ›

În jurul orei 9:57 GMT, cel mai tranzacţionat contact la grâu la Chicago Board of Trade (CBOT) era în scădere cu 2,7%, până la 7,96 dolari per bushel, după ce anterior a atins cea mai mică valoare de după data de 1 septembrie. Cotaţiile la porumb au scăzut cu 1,2% până la 6,56 dolari per bushel.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a salutat înţelegerea convenită între părţi pentru prelungirea acordului privind exportul de cereale prin Marea Neagră pentru a facilita exporturile agricole ale Ucrainei din porturile sale de la Marea Neagră (sud).

„Salut acordul tuturor părţilor de a continua Iniţiativa privind exportul de cereale prin porturile ucrainene de la Marea Neagră pentru a facilita transportarea în siguranţă a cerealelor, alimentelor şi îngrăşămintelor din Ucraina”, a declarat Guterres, citat într-un comunicat emis joi de Centrul de Coordonare Comună (JCC), care supervizează exporturile, cu sediul la Istanbul.

„Reînnoirea acordului va pune noi presiuni asupra preţului grâului, chiar dacă cea mai mare parte a pieţei miza pe o prelungire. Preţul porumbului va fi supus şi el la presiuni de pe urma reînnoirii acordului care va permit ca mai multe milioane de tone de porumb să ajungă pe piaţă”, a declarat un trader european.

Ucraina a încercat să obţină o prelungire a acordului timp de un an precum şi includerea portului Nikolaev, în timp ce Rusia a încercat să obţină o majorare a exporturilor sale de cereale şi îngrăşăminte.

„Era în interesul tuturor părţilor să ajungă la un acord. O prelungire era aşteptată de piaţă dar se poartă în continuare negocieri cu privire la o serie de aspecte precum prelungirea pentru o perioadă de un an”, a declarat Nathan Cordier, analist la firma de consultanţă Agritel.

La bursa Euronext, contractul la grâu cu livrare în luna decembrie a scăzut la debutul tranzacţiilor până la 314,75 euro pe tonă, cea mai redusă valoare din ultimele două luni şi jumătate, după care a recuperat pierderile şi a revenit peste pragul de suport de 315 euro pe tonă.

‹ adv ›

Acordul, care urma să expire vineri seara, a permis exportarea a peste 11 milioane de tone de cereale din porturile ucrainene în patru luni.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

IGC reduce previziunile privind producția și consumul global de cereale în sezonul următor

Temerile privind disponibilitatea îngrășămintelor au amplificat incertitudinea legată de...
‹ adv ›

SUA investește 14 milioane de dolari pentru creșterea exporturilor de soia

Ministerul Agriculturii al Statelor Unite, prin Serviciul Agricol Extern (FAS), a alocat 14 milioane de dolari în cadrul noului...

Tensiuni geopolitice și presiuni pe inputuri: piețele agricole rămân prudente în Europa și SUA

În debutul săptămânii, piețele financiare și agricole au reacționat la o schimbare rapidă a contextului geopolitic. Petrolul WTI a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole