-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleANSVA: 47 de focare de pestă porcină, active în prezent

ANSVA: 47 de focare de pestă porcină, active în prezent

Un număr de 47 de focare de pestă porcină mai erau active miercuri, dintre care 44 de focare la nivelul gospodăriilor populaţiei şi 3 focare la nivelul exploataţiilor comerciale, informează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, printr-un comunicat.

În ceea ce priveşte exploataţiile comerciale, ANSVSA precizează că este vorba despre o exploataţie din judeţul Timiş, cu 39.191 de capete de porcine, confirmată în data de 11 octombrie 2022 prin buletinul de analiză cu rezultat pozitiv pentru identificarea genomului virusului PPA emis de Laboratorul Naţional de Referinţă pentru PPA din cadrul Institutului de Diagnostic şi Sănătate Animală.

Din datele preliminare ale anchetei epidemiologice, toate indiciile conduc la concluzia că cea mai probabilă cale de pătrundere a bolii este reprezentată de factorul uman.

‹ adv ›

De asemenea, un focar a fost confirmat în data de 25 octombrie la o exploataţie comercială din judeţul Iaşi, cu 19.983 de capete de porcine, şi în acest caz toate indiciile conducând la concluzia că cea mai probabilă cale de pătrundere a bolii este reprezentată de factorul uman.

Cea de-a treia este o exploataţie comercială tot din judeţul Iaşi, cu 3.566 de capete de porcine, confirmată în data de 27 octombrie. Din datele anchetei epidemiologice, calea de pătrundere a bolii este reprezentată de popularea acestei ferme în data de 23 octombrie cu porcine provenite de la exploataţia comercială din Iaşi confirmată cu PPA în data de 25 octombrie.

În perioada 2017 şi până în prezent au fost stinse 5.843 de focare de pestă porcină africană, precizează ANSVSA.

‹ adv ›

De la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România, pe data de 31 iulie 2017 şi până în prezent, au fost diagnosticate 6.787 de cazuri la mistreţi în 41 de judeţe. În conformitate cu prevederile europene, cazurile de PPA la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes • Trimite un eveniment

Citește și

Produsele românești ar putea ajunge pe noi piețe din India. Ce discută autoritățile

România și India discută accelerarea procedurilor pentru semnarea certificatelor...
‹ adv ›

România a semnat șase certificate sanitar-veterinare pentru exporturi de animale și produse agroalimentare în Libia

Șase certificate sanitar-veterinare pentru exportul de animale vii și produse de origine animală din România către Libia au fost...

Peste 30.000 de oi și 1.800 de capre lipsesc din exploatațiile din Bistrița-Năsăud

Controalele efectuate în exploatațiile de ovine și caprine din județul Bistrița-Năsăud au scos la iveală peste 30.000 de ovine și aproximativ 1.800...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole