17 C
București
vineri, 11 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinistrul Agriculturii: Nu sunt motive să se scumpească produsele agroalimentare

Ministrul Agriculturii: Nu sunt motive să se scumpească produsele agroalimentare

Nu există motive obiective pentru o scumpire a produselor agroalimentare pentru că preţurile s-au stabilizat în producţia primară şi în procesare, susţine Ministrul Agriculturii, Petre Daea.

„Nu sunt motive să se scumpească produsele agroalimentare. Nu sunt motive obiective pentru că producţia primară, în zona aceasta, s-a stabilizat preţul, în procesare s-a stabilizat preţul, la energie şi la gaz. Aşa că nu vor creşte preţul”, a spus miercuri Petre Daea, întrebat de jurnalişti dacă ar trebui să ne aşteptăm la scumpiri ale produselor.

Ministrul Agriculturii a participat la evenimentul de lansare a iniţiativei Penny „100 de idei de business pentru România”.

„Domnul director general ( Daniel Gross, CEO Penny România – n.r.) spunea că are 400 de beneficiari, furnizori. Hai să vă spun, pentru că n-a pus la socoteală Casa de Comerţ care a intrat în Penny în urma unei discuţii pe care am avut-o la Ministerul Agriculturii. A venit cu o săptămână de zile în urmă. Spunea despre acest program excepţional, cu esenţă economică. Şi am spus da, plecăm la drum cu o telecomandă foarte bine pusă la punct din vedere al marketing-ului. Zice, pe data de 2 când este ziua dumneavoastră. Şi atunci zic, pentru a fi o satisfacţie deplină, până atunci, haide să intraţi în colaborare cu Casa de Comerţ Agroalimentar Unirea. Un partener al nostru în discuţia respectivă zice „nu e posibil domnule ministru, că aici trebuie foarte multe formalităţi, asta nu e”. Nu, nu plecăm! Haideţi să începem! Şi iată că am început. Vă felicit şi vă mulţumesc”, a declarat Petre Daea.

El a precizat că România trebuie să valorifice potenţialul pe care îl are pentru că nu există altă şansă de progres în ţară decât aceea de a produce, a prelucra şi a valorifica producţia autohtonă

‹ adv ›

Penny România a lansat miercuri iniţiativa „100 de idei de business pentru România”. În anul 2020, compania şi-a asumat ca obiectiv, sub umbrela TripluRO (3RO), ca până la finalul anului 2023, 60% din sortimentul aflat la vânzare în magazine să aibă ingredientul principal provenit din România, adică să fie cultivat, crescut, extras sau fabricat în ţară şi să fie procesat şi ambalat în România.

„Mă gândeam în aceste momente ale interpretării acestui program formidabil de 3 ori România (3RO – n.r.) Merge şi de 2 ori, dar o dată sub nicio formă. De ce merge de 2 ori? Pentru că sunt produse care nu mai trec prin procesare, dar la valorificare trebuie să ajungă. De aceea v-am spus că e obligatoriu să treacă de 2 ori, pentru că iată ne întâlnim cu întrebare zilnică: producem şi unde este produsul? România produce foarte mult şi diversificat în ţară”, a spus Petre Daea. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

MADR demarează plățile avans pentru fermieri începând cu 16 octombrie 2024

MADR este pregătit să demareze plata avansului pentru plățile...
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii spune că preţul plafonat nu a fost respectat la iaurt şi lapte în două lanţuri de magazine

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, spune că în două lanţuri de magazine nu a fost respectată măsura de plafonare a...

Compensații de 1.000 lei/ha pentru fermierii afectați de secetă – aprobate de Guvern

Guvernul a adoptat, miercuri, două măsuri pentru susţinerea producătorilor agricoli afectaţi de secetă: compensaţii financiare şi suspendarea de drept...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole