În articolul anterior am discutat despre cultivarea cartofului dulce, menționând că în condițiile României acesta se înmulțește prin lăstari (butași). Datorită interesului față de această cultură, astăzi vorbim despre producerea lăstarilor de cartof dulce.
Lăstarii se obțin în circa 40-45 de zile, iar plantarea acestora se realizează de obicei în prima decadă a lunii mai. Astfel, este necesară pregătirea din timp a substratului și condițiilor pentru creșterea lăstarilor.
Substratul folosit la producerea lăstarilor cartofului dulce e produs din pământ negru, turbă, nisip în proporție de 1:1:1.
În condițiile în care optați pentru fertilizarea minerală, autorii români recomandă o normă de N50P50K50. În cazul în care lăstarii se produc în același solar în fiecare an, este recomandată dezinfectarea solului.
Cu 2-3 zile înainte de plantarea tuberculilor de cartof dulce se modelează terenul. Modelarea poate fi realizată în mai multe moduri, în sursele autorilor români însă, SCDCPN Dăbuleni, recomandă formarea de travei cu pereți din scândură cu înălțimea de 12-15 cm și lățimea de 0,7-1,4 m.
Plantarea tuberculilor de cartof dulce în solar în condițiile țării este recomandat a fi realizată în perioada 20-25 martie. Tuberculii sunt plantați în rigole menținându-se o distanță de circa 3 cm între aceștia, apoi se acoperă cu un strat de circa 2 cm.
La 1 m2 se utilizează circa 70 de tuberculi, puteți experimenta diferite densități. Pentru plantare de obicei se utilizează cartoful dulce cu diametrul tuberculilor de 3-4 cm. Tuberculii se plantează apropiat, însă fără ca să se atingă.
La respectarea tehnologiei, de pe 1 m2 cu 70 de tuberculi se pot obține circa 500 de lăstari. Pentru a crea condiții bune de dezvoltare, substratul se udă și se acoperă cu folie. Încolțirea tuberculilor începe la circa zece zile, când se înlătură pelicula și se începe instalarea arcelor pentru a forma tunelul unde se vor dezvolta lăstarii.
Pentru creșterea și dezvoltarea normală a lăstarilor de cartof dulce este recomandat intervalul de temperaturi 25-28°C în timpul zilei și 12°C în timpul nopții.
Pe parcursul îngrijirii este recomandată aerisirea solarului, dar și îngrijirea peliculei pentru a asigura pătrunderea necesarului de lumină. În plus, trebuie monitorizat conținutul de apă din substrat, care nu trebuie să fie prea umed sau uscat, iar udările se fac astfel încât până seara să aibă timp suficient de infiltrare a apei.
Important! Udările, ca și la toate legumele, se face cu apă de temperatura camerei, apa rece este contraindicată.
Bolile se mențin sub control prin asigurarea microclimatului, evitându-se excesul de apă și făcându-se aerisirea la timp. Combaterea buruienilor este recomandată a fi realizată prin pliviri regulate.
Un tubercul poate forma până la 8-10 lăstari. Lăstarii cartofului dulce sunt buni pentru recoltare când au 30-40 cm lungime și 6-7 noduri. De obicei, aceste caracteristici sunt obținute la circa 40-45 de zile după plantare.
Totuși, aceștia nu pot fi direct recoltați, ținând cont de faptul că sunt produși într-un spațiu cu microclimat controlat. Astfel, înainte de recoltare a lăstarilor, cu circa 6-7 zile, se începe călirea acestora.
Tradițional, călirea se face prin reducerea udărilor, înlăturarea treptată, la început pe câteva ore, a peliculei de pe tunel, până când aceasta nu este scoasă definitiv atât pe parcursul zilei cât și nopții.
Înainte de recoltarea lăstarilor se face o udare abundentă.
V-ar putea plăcea și articolul despre Cum se cultivă sparanghelul – prima legumă de primăvara.
După ce au fost recoltați lăstarii de cartof dulce, pentru creșterea unei noi generații de lăstari este necesar azotul. Astfel, se recomandă o nouă fertilizare cu azot și udări regulate.
După recoltare, lăstarii de cartof dulce trebuie pregătiți pentru plantare. De obicei, aceștia se pun în mănunchiuri a câte 50-100 de bucăți, se plasează vertical în lăzi. Pentru plantarea în ziua următoare, lăstarii trebuie păstrați la temperatura de 20°C.
Pe suprafețe mici, la aceștia poate fi realizată o tăietură la circa 1 cm de primul nod pentru a asigura o suprafață mai mare de contact, o aclimatizare mai bună.
Plantarea acestora este recomandată a fi realizată seara, cânt temperaturile sunt relativ mai mici.
Detalii despre pregătirea terenului și modul de plantare pe acest link.