9.8 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleNoi capacităţi de stocare a gunoiului de grajd pentru prevenirea poluării apei...

Noi capacităţi de stocare a gunoiului de grajd pentru prevenirea poluării apei cu nitraţi în Ruginoasa, judeţul Iaşi

Locuitorii din comuna Ruginoasa, judeţul Iaşi, au la dispoziţie propria platformă comunală de depozitare şi gospodărire a gunoiului de grajd, finanţată de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) prin proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” (CIPN).

Potrivit unui comunicat al MMAP, noua platformă are o capacitate de 2.394 de metri cubi/an şi va oferi micilor fermieri şi gospodari posibilitatea de a stoca în mod corespunzător bălegarul, cu respectarea noilor recomandări ale Programului de Acţiune şi ale Codului de Bune Practici Agricole pentru a diminua substanţial riscul de poluare a apelor cu nitraţi.

Investiţia se ridică la 2 milioane lei, sumă care acoperă amenajarea platformei şi dotarea acesteia cu utilaje necesare bunei sale funcţionări, din care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a asigurat 93%, restul de 7% fiind plătit din bugetul local.

Pe lângă platformă, UAT-ul a primit şi setul de utilaje destinate colectării, manevrării, compostării şi împrăştierii gunoiului de grajd: un tractor, două remorci, un încărcător frontal, o cisternă vidanjă şi o maşină de împrăştiat gunoiul.

Gestionarea corectă a gunoiului de grajd reprezintă una dintre cele mai importante responsabilităţi ale crescătorilor de animale, dar şi ale autorităţilor locale care stabilesc modul în care costurile de exploatare a platformelor construite urmează a fi acoperite, printr-o hotărâre a Consiliului Local, precizează Ministerul Mediului.

Proiectul „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” este parte a demersurilor Guvernului de asigurare a implementării Directivei Nitraţi, prin care se urmăreşte reducerea poluării cu nutrienţi din surse agricole.

Proiectul este în a doua fază, cea de finanţare adiţională. Proiectul iniţial a demarat în 2008 şi s-a încheiat în 2017 şi a finanţat un număr de 86 de platforme de management de gunoi de grajd. Finanţarea adiţională a proiectului a fost alocată pentru cinci ani, până în martie 2022. În această fază a proiectului vor fi finanţate peste 86 de comunităţi locale.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Investiţie de peste 1,65 milioane lei pentru o platformă de colectare a gunoiului de grajd deschisă în comuna Corneşti

Locuitorii din comuna clujeană Corneşti beneficiază de o platformă de colectare a gunoiului de grajd, printr-o investiţie de peste...

Investiţie de aproape două milioane de lei într-o nouă platformă de depozitare a gunoiului de grajd, în comuna Stăneşti

Fermierii din comuna Stăneşti, judeţul Giurgiu, au la dispoziţie o platformă de depozitare a gunoiului de grajd, în urma...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole