România nu este de acord cu o reducere atât de drastică a încărcăturii de animale pe unitatea de suprafaţă în vederea reducerii emisiilor de metan şi amoniac, a susţinut ministrul Agriculturii, Petre Daea, la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, la Bruxelles.
În cadrul reuniunii, ministrul Petre Daea a avut o intervenţie privind Directiva privind emisiile industriale.
Potrivit sursei citate, propunerea de reducere a emisiilor industriale va impune poveri financiare şi administrative determinând scăderea numărului de animale din ţările membre, implicit scăderea ofertei pe piaţă care va fi compensată de ţările terţe ce nu au aceste standarde de mediu.
De asemenea, în cadrul reuniunii ministrul Petre Daea a avut o intervenţie şi în ceea ce priveşte creşterea populaţiilor de carnivore în Europa.
El a menţionat că în cei 30 de ani de existenţă a Directivei s-au înregistrat numeroase schimbări, efectivele de carnivore mari au crescut enorm şi este nevoie de a regândi prevederile europene în materie.
În ceea ce priveşte utilizarea durabilă a produselor de protecţie a plantelor, Daea a avut o intervenţie în care a transmis că România, prin demersurile anterioare comune cu alte state membre, a marcat opoziţia faţă de asumarea unor ţinte obligatorii de reducere a pesticidelor în lipsa unor date solide despre rezilienţa sectorului.
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, a participat în perioada 26-27 septembrie la reuniunea Consiliului Agricultură şi Pescuit, de la Bruxelles.
Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului pentru Schema de ajutor privind sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei...