Sămânţa este exponentul de bază al însuşirilor, capacităţilor şi calităţilor plantelor de cultură mare. Începând cu sec. XX, datorită calităţii şi valorii ei, sămânţa este considerată cel mai dinamic component al sporirii producţiei.
Creşterea interesului producătorilor faţă de sămânţă a motivat şi condiţionat apariţia şi dezvoltarea intensă a unuia dintre compartimentele fitotehniei – Studiul seminţelor sau Semenologia.
Sporirea producţiei agricole este posibilă pe două căi, cea extensivă, adică prin mărirea suprafeţelor de cultivare a culturii respective, şi cea intensivă, prin ridicarea nivelului de producţie la unitate de suprafaţă.
Sporirea productivităţii plantelor de câmp depinde de trei factori importanţi:
- factorul biologic – soiul, hibridul cultivat şi sămânţa;
- factorul de zonare – extinderea soiurilor în zonele cu cele mai favorabile condiţii de cultură;
- factorul tehnologic de cultivare – asolament, îngrăşăminte, densitate, etc.
În cele ce urmează vom insista asupra detalizării importanţei factorului biologic, în special al seminţei, în condiţiile actuale de activitate agricolă.
Soiurile/hibrizii pot servi drept o pârghie sigură în sporirea productivităţii terenului agricol, doar dacă vor valorifica investiţiile efectuate prin lucrările solului, aplicarea de îngrăşăminte, combaterea buruienilor, dăunătorilor şi bolilor, irigare, etc.
Pentru ca soiul/hibridul să corespundă cât mai mult cerinţelor agriculturii avansate, unui sau altui raion de cultură, trebuie să dispună de un complex de indici agronomici şi biologici, să fie adaptat la condiţiile naturale de cultură.
Pe lângă un potenţial de producţie şi o calitate înaltă a produsului final, soiurile/hibrizii trebuie să se caracterizeze şi prin rezistenţă la polignire şi pătulire, rezistenţă la boli şi dăunători, rezistenţă la iernare, secetă şi alţi factori nefavorabili de cultură, perioadă de vegetaţie corespunzătoare zonei de cultură, pretabilitate la întreţinerea şi recoltarea mecanizată, etc.
Sămânţa întruneşte în sine un şir de caracteristici: genetice, fizice, fiziologice şi fitosanitare.
Însuşiri genetice ale semințelor
Puritatea biologică sau puritatea genetică a seminței constituie apartenenţa seminţelor soiului/hibridului recomandat şi înseamnă că toţi indivizii ce le compun să aibă aceeaşi provenienţă genetică şi aceleaşi însuşiri biologice.
Puritatea genetică a seminţelor se determină prin observările efectuate în câmp şi în condiţii de laborator, în condiţii de câmp.
Rezultatele aprecierilor în câmp servesc drept bază pentru certificarea seminţelor crescute. Un rol aparte i se rezervează amplasării culturii în spaţiu, mai ales la culturile cu polenizare încrucişată, în funcţie de cultură, este obligatorie respectarea spaţiului de izolare între soiurile aceleiaşi culturi.
De o popularitate crescândă se bucură în ultima vreme determinarea purităţii genetice a seminţelor în condiţii de laborator.
Metoda electroforezei permite cu un nivel înalt de precizie să se determine puritatea genetică. În zonă, această metodă a primit o răspândire mai largă la determinarea gradului de hibridizare a seminţelor de porumb.
Însuşiri fizice ale semințelor
Din însuşirile fizice fac parte: puritatea seminţelor, masa a 1000 seminţe, umiditatea, culoarea, mirosul, etc.
Puritatea seminţelor sau puritatea fizică constituie procentul de seminţe pure a soiului dat raportată la masa totală de seminţe. La categoria impurităţi se atribuie: resturile culturii de bază, seminţe de alte culturi, seminţe de buruieni, seminţe mălurate, insecte, pietricele, nisip, pleavă, etc. O atenţie deosebită trebuie acordată seminţelor comune şi celor de carantină.
Masa a 1000 de seminţe (MMB) determină mărimea boabelor şi densitatea acestora. Dintre două probe de seminţe de aceeaşi mărime mai valoroase pentru semănat este cea cu masa mai mare, deoarece masa seminţelor este strâns legată de rezerva de substanţe nutritive.
Mărimea seminţelor. Este bine cunoscut faptul, că seminţele cele mai mari şi mai grele, cele mai coapte, cu embrionul mai dezvoltat şi cu o cantitate mai mare de substanţă de rezervă se obţin de plantele mai viguroase cu producţie ridicată.
Mărimea seminţelor şi masa a 1000 de seminţe sunt legate între ele. Pentru semănat, în cadrul unui şi aceluiaşi soi, se acordă preferinţă seminţelor mai mari şi cu cea mai mare greutate.
Culoarea şi luciul seminţelor indică asupra condiţiilor în care s-au păstrat seminţele şi asupra vechimii lor.
Umiditatea seminţelor prezintă unul din factorii determinanţi pentru păstrare, deoarece în masa de seminţe cu umiditate mare au loc intense procese de respiraţie, care atrag după sine încălzirea seminţelor, ceea ce conduce în cele din urmă la alterarea lor şi pierderea facultăţii germinative.
În cazul când la recoltare umiditatea seminţelor este superioară celei admise de standardele în vigoare este obligatorie uscarea suplimentară.
Însuşiri fiziologice ale semințelor
Trecerea seminţei de la viaţa latentă la viaţa activă este determinată de capacitatea seminţei de a germina (încolţi) şi de a produce plante capabile să vegeteze viguros, chiar din momentul încolţirii.
Germinaţia constituie totalitatea proceselor petrecute în sămânţă în perioada trecerii embrionului de la viaţa latentă la viaţa activă. Germinaţia seminţelor se caracterizează prin capacitatea de germinaţie, energia germinativă şi puterea de străbatere.
Capacitatea de germinaţie constituie procentul numeric de seminţe capabile să producă germeni normali în condiţii de mediu corespunzătoare şi într-o perioadă de timp stabilită pentru fiecare specie.
Germinaţia seminţelor decurge sub influenţa unor factori interni şi externi. Factorii interni se atribuie particularităţilor biologice a seminţelor, cum sunt specia, gradul de maturizare la care au fost recoltate seminţele, repausul seminal (atingerea maturizării fiziologice), structura tegumentului, vechimea seminţei şi altele.
Din punct de vedere practic prezintă interes longevitatea economică, adică intervalul de timp în cursul căruia procentul seminţelor germinative nu ajunge sub nivelul minim admis de standardele în vigoare.
Factorii externi, cum sunt apa, oxigenul, temperatura şi lumina, de asemenea influenţează germinaţia. Pentru obţinerea unei germinaţii maxime în câmp este necesară întreprinderea unor măsuri pentru ca solul către semănat să conţină o cantitate mare de apă, să fie bine aerisit, iar semănatul să fie efectuat în termene optime, adică la temperaturi optime.
Energia germinativă constituie procentul numeric de seminţe germinate cu germeni normali, într-o durată de timp mai scurtă şi anume 1/3-1/2 din durata stabilită pentru determinarea capacităţii germinative, deoarece nu este suficient să se cunoască numărul de seminţe germinate din 100, ci trebuie să se cunoască vigoarea acestui germene, capacitatea lui de a produce în câmp o plantă sănătoasă.
O sămânţă bună trebuie să germineze în câmp repede şi uniform. Seminţele cu energie geminativă slabă răsar în etape, ceea ce dăunează uniformităţii plantelor şi rezistenţei lor la dăunători.
Complexul de însuşiri ce vizează calitatea seminţelor pentru semănat constituie valoarea culturală a acestora. Valoarea culturală adună în sine: germinaţia, puritatea biologică, puritatea fizică, natura impurităţilor, starea fitosanitară, etc.
Însuşiri sanitare ale semințelor
Determinarea stării fitosanitare a seminţelor se efectuează în scopul prevenirii transmiterii diferitor maladii şi dăunători prin intermediul seminţelor, în funcție de gradul de infectare cu boli şi dăunători se face tratarea seminţelor cu fungicide şi insecticide.
Utilitatea seminţelor constituie procentul de seminţe care pot da germeni normali. Pentru calcularea necesarului de seminţe pentru semănat se va utiliza formula:
Cs /ha = D x MMB x 100 / P x G, unde:
- D – densitatea de semănat, numărul de seminţe germinabile la l m. p.;
- MMB – masa a 1000 boabe, g.;
- P – puritatea semânţelor, % ;
- G – capacitatea de germinaţie, %.
Actualmente, sarcina principală ce stă în faţa agricultorilor este utilizarea seminţelor certificate a soiurilor omologate, de categorii biologice înalte, cu germinaţie înaltă, condiţionate, tratate cu preparate chimice contra bolilor şi dăunătorilor, care vor asigura sporirea substanţială a productivităţii câmpurilor.
Principalele norme de calitate a seminţelor pentru unele culturi cerealiere:
Bibliografie: Gumovschi A. Manualul fermierului pentru culturile de câmp. Partea.II, Chişinău, 2022.
