15.8 C
București
sâmbătă, 12 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleTulcea: Procedură pentru concesionarea prin atribuire directă a terenurilor agricole pentru păşuni

Tulcea: Procedură pentru concesionarea prin atribuire directă a terenurilor agricole pentru păşuni

Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea întocmeşte în această perioadă procedura prin care proprietarii de animale domestice, persoane fizice, vor avea acces prin atribuire directă la o suprafaţă de teren păşunabilă, la fel cum se întâmplă şi cu agenţii economici.

Decizia de a întocmi această procedură a fost luată după ce fermierii din zona Pardina au câştigat în instanţă dreptul de a li se atribui teren agricol pentru păşune, conform legii zootehniei, drept suspendat practic în condiţiile în care crescătorii de animale nu deţin resursele financiare pentru a câştiga licitaţiile în defavoarea marilor ferme agricole din Deltă.

„Suntem circa 30 de fermieri de la trei asociaţii care au pământ agricol, dar nu avem niciun metru de pământ să ne producem furajele. Nu vrem sute sau mii de hectare, vrem pentru fiecare, în funcţie de numărul de animale, 20-40 de hectare, să ne putem produce furajele. Justiţia ne-a spus că avem acest drept şi prin atribuire directă”, a declarat unul dintre fermierii care a câştigat procesul în instanţă, Cornel Branga.

La finele săptămânii trecute, el a fost alături de alţi fermieri la şedinţa Consiliului Judeţean (CJ) şi a întrebat când vor primi teren.

„Lucrăm la o procedură pentru atribuirea unor suprafeţe de teren. Ne vom conforma hotărârii judecătoreşti, dar această decizie are şi caracter de noutate şi trebuie să adaptăm procedura pe care o aplicăm agenţilor economici persoanelor fizice. Opinez că la finele lunii septembrie va fi definitivată această procedură”, a declarat în timpul şedinţei Consiliului, juristul CJ, Octavian Lazăr.

‹ adv ›

CJ administrează terenuri agricole şi piscicole aflate în Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în suprafaţă totală de 71.292 de hectare. Din această suprafaţă, circa 35.000 de hectare sunt amenajări agricole. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Cezar Gheorghe: Seceta a produs pagube de 10 miliarde de euro în ultimii patru ani

Expertul în agribusiness Cezar Gheorghe (AgriColumn) a calculat pagubele...
‹ adv ›

Barbu: Cred că va fi un an agricol foarte bun; suprafaţa afectată de secetă nu depăşeşte 200.000 hectare din 7 milioane ha însămânţate

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, consideră că 2024 va fi un an agricol „foarte bun” chiar dacă...

Analiză: Timiş, în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat

Judeţul Timiş se află în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat, fiind primul ca suprafaţa agricolă, cu 693.034 hectare,...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole