24.7 C
București
vineri, 4 octombrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR acordă ajutoare de 26,1 milioane de euro fermierilor din sectoarele suin...

MADR acordă ajutoare de 26,1 milioane de euro fermierilor din sectoarele suin şi avicol

În Ședința Guvernului din 24 august 2022 a fost adoptată o Hotărâre privind acordarea unor ajutoare excepționale producătorilor agricoli, crescători din sectoarele suin și avicol.

Beneficiarii din sectorul zootehnic pot fi crescători de suine sau păsări, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi familiale și/sau persoane juridice, care dețin exploatații comerciale autorizate sanitar-veterinar.

„Fermierii români au priceperea și puterea de muncă pentru a produce hrană de calitate care să răspundă nevoii de consum a țării. În contextul acestui an dificil pentru agricultura românească, le oferim sprijinul de care au nevoie pentru a continua să aducă în piețe și în galantare produsele românești, de care să se bucure tot mai mulți consumatori. Aceste ajutoare excepționale dedicate sectoarelor creșterii porcilor și păsărilor, la fel ca ajutoarele excepționale pentru sectorul vegetal, pe care le-am adoptat săptămâna trecută, au rolul de a stimula producția românească pentru asigurarea securității alimentare a României”, a declarat Petre Daea, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.  

Resursele financiare totale necesare implementării schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic au o valoare de 129.166.292 lei, echivalentul sumei de 26.100.000 euro, care se asigură astfel:

‹ adv ›
  • 63.075.336 lei, echivalentul sumei de 12.745.324 euro, finanțare externă nerambursabilă;
  • 66.090.956 lei, echivalentul sumei de 13.354.676 euro, de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2022 pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu această destinaţie.

Valoarea totală a schemelor de ajutor excepțional în sectorul zootehnic este repartizată astfel:

  • 71.759.050 lei, echivalentul sumei de 14.500.000 euro, pentru sectorul suine;
  • 57.407.240 lei, echivalentul sumei de 11.600.000 euro, pentru sectorul avicol.  

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul suin pe capacitatea de producție deținută este de:

  • 200 euro/UVM pentru capacitatea de producție animale de reproducție (scroafe și/sau scrofițe montate), unde 1 UVM reprezintă 2 capete.
  • 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție suine la îngrășat, unde 1 UVM reprezintă 3,33 capete.

Cuantumul ajutorului excepțional care se acordă beneficiarilor din sectorul avicol pe capacitatea de producție deținută este de:

  • 50 euro/UVM pentru capacitatea de producție găini reproducție rase grele și/sau tineret de reproducție, găini ouătoare și/sau tineret de înlocuire, unde 1 UVM reprezintă 71,42 capete;
  • 20 euro/UVM pentru capacitatea de producție pui de carne, pui de curcă, precum și pui de găină eclozionați și/sau pui de curcă eclozionați pe serie, unde 1 UVM pentru categoria pui de carne, pui de găină eclozionați reprezintă 142,85 capete, iar 1 UVM pentru categoria pui de curcă, pui de curcă eclozionați reprezintă 33,33 capete.

Precizăm că valoarea totală ce poate fi acordată per beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 150.000 euro în sectorul suine, respectiv 100.000 euro în sectorul avicol.

Ajutorul excepțional vizează circa 250 potențiali beneficiari în sectorul suin cu aproximativ 553.988 UVM capacitate de producție și circa 310 beneficiari în sectorul avicol cu aproximativ 2.243.643 UVM capacitate de producție. Plata ajutoarelor excepționale trebuie să se efectueze până la data de 30 septembrie 2022.

Beneficiarii trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

  • să fie înregistraţi în registrul unic de identificare şi să deţină cod unic de înregistrare atribuit de către APIA;
  • să dețină exploatație comercială autorizată sanitar – verterinar;
  • să desfășoare activitate de creștere și/sau îngrășare și/sau reproducție a suinelor, ori activitate de reproducție și/sau incubație și/sau creștere a păsărilor, în perioada 24 februarie 2022 – 31 iulie 2022, cu condiția menținerii activității până la data de 31 decembrie 2022;
  • ajutoarele de adaptare excepționale se acordă pe capacitatea de producție deținută de beneficiar, echivalent UVM, în funcție de categoriile de suine sau păsări.
  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, efectuează vineri o vizită de lucru în Republica Moldova

O delegaţie condusă de ministrul Agriculturii, Florin-Ionuţ Barbu, va...
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii solicită intervenția CE pentru reglementarea importurilor de ouă și carne de pasăre din Ucraina

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, susţine că este nevoie de o intervenţie a Comisiei Europene în privinţa importurilor ucrainene de...

Sprijin financiar de 2 miliarde de lei pentru fermierii afectați de calamități naturale

În Ședința Guvernului din 2 octombrie 2024 a fost aprobată Hotărâre privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole