Papiloamele, numite și negi, pot fi întâlnite la toate speciile de animale de fermă. Cel mai frecvent însă acestea sunt observate la vaci cu vârsta de până la 2 ani.
Negii apar din cauza unei boli virotice, numite papilomatoză. Ei prezintă niște formațiuni de o consistență tare, de diferite dimensiuni, situate pe piele, local sau generalizat.
Riscul infectării este destul de mare. Boala poate fi transmisă ușor de la animalul bolnav la cel sănătos, dar și la om. Papilomatoza poate trece de la sine, fără niciun tratament. Dar poate fi și invers, când în ciuda tratamentului efectuat aceasta se răspândește și mai mult.
Chiar și atunci când papilomatoza apare în formă ușoară și nu prezintă o problemă majoră de sănătate, negii pot cauza disconfort în timpul mulsorii, cupele aparatului de muls devin greu sau imposibil de fixat, acest lucru afectând direct procesul de producție.
Pentru evitarea pierderilor economice, cel mai rațional este să fie anunțat medicul veterinar, care în urma examenului clinic va determina forma și stadiul bolii și va aplica un tratament adecvat.
În acest articol veți afla cum să identificați boala, ce reprezintă aceasta, dar și:
- Cauza apariției papiloamelor mamare;
- Ce pericol prezintă negii pe uger;
- Simptomele și diagnosticul papilomatozei;
- Tratamentul papiloamelor pe uger la vaci;
- Remedii tradiționale împotriva negilor;
- Profilaxia papilomatozei.
Cauza apariției papiloamelor mamare
Papilomatoza mamară este o boală infecțioasă, cauzată de un virus ADN din familia Papovaviridae, genul Papillomavirus.
Contaminarea animalului are loc cel mai frecvent prin contact direct cu purtătorul virusului, la întreținerea în același adăpost a vacilor bolnave cu cele sănătoase. Diferite leziuni ale pielii și ugerului vor facilita pătrunderea agentului patogen în organism.
De asemenea, infecția poate fi transmisă prin:
- Mâinile personalului;
- Inventarul pentru îngrijirea animalelor;
- Insectele hematofage.
Infectarea cu virusul papilomatozei poate avea loc și în timpul montei, când taurul prezintă afecțiunea pe organele genitale. Dar în cazul acesta și la femelă papiloamele vor fi localizate pe mucoasa genitală, nu pe uger.
Vacile cu vârsta de sub 2 ani sunt cel mai des afectate. Cele adulte dobândesc un grad de imunitate în urma infecțiilor survenite la vârsta tânără.
Un factor major în apariția bolii sunt condițiile precare de întreținere. Antisanitaria, umiditatea excesivă, nerespectarea normelor de igienă în timpul mulsului pot spori semnificativ riscul de contaminare.
La reducerea imunității și predispoziția la infecție contribuie și rația neechilibrată, calitatea joasă a nutrețurilor și lipsa de mișcare a animalelor.
Vedeți și bolile infecțioase de piele la vaci.
Ce pericol prezintă negii pe uger
În unele cazuri, neoformațiile trec de la sine. Deseori, papiloamele dispar în timpul gestației sau după fătare. Din acest motiv, mulți crescători nu întreprind careva măsuri în urma depistării negilor, mai ales dacă aceștia sunt de dimensiuni mici, iar vaca este tânără.
Specialiștii veterinari însă consideră că semnele papilomatozei nu pot fi ignorate, deoarece apariția bolii indică o imunitate scăzută. Din momentul infectării până la apariția primelor semne trec de la 3 la 8 săptămâni. Iar în unele cazuri infecția naturală poate evolua o perioadă de până la 4 luni.
Primele formațiuni, de regulă, nu provoacă careva disconfort. Cu timpul însă acestea se măresc în volum. Împiedică mulsul normal, în special cel mecanic. La lezionarea negilor pot apărea hemoragii, ulcere, pătrunderea bacteriilor, care duc la infecții asociate.
În unele cazuri, papiloamele se formează și în interiorul mameloanelor și a cisternei mamare. Ugerul își schimbă culoarea, apare sensibilitatea dureroasă, pot apărea coaguli de sânge în lapte. Producția scade brusc, iar în lipsa tratamentului are loc blocarea canalelor galactofore și retenția laptelui, care ulterior duc la edem, mastită și atrofia mamelonului sau a întregii glande.
Chiar și cel mai mic papilom poate evolua într-o tumoare malignă, care poate deveni fatală pentru animal. Din acest motiv nu se recomandă măsuri de înlăturare a acestuia de sine stătător. Se contactează neapărat medicul veterinar, care va stabili diagnosticul în urma investigațiilor de laborator și va indica terapia adecvată.
Citiți despre bolile parazitare de piele la vaci.
Simptomele și diagnosticul papilomatozei
Semnul principal al infecției este prezența unor formațiuni tumorale pediculate sau sesile, localizate predominant pe mameloane.
Formațiunile pediculate pot fi izolate sau unite la bază în formă de tufe. Cele sesile se manifestă printr-o îngroșare a pielii, brăzdate de crăpături adânci și excrescențe cornoase în relief. Crăpăturile se pot acoperi cu un exsudat purulent, care se usucă și formează cruste groase.
Uneori papilomatoza tinde spre generalizare, fiind diagnosticată atât pe mameloane, cât și pe întreaga suprafață a corpului.
Negii pot să dispară fără un tratament special sau pot să se răspândească și mai mult.
Diagnosticul se stabilește în urma examenului formațiunilor tumorale și a evoluției acestora.
Prognosticul este în general favorabil, vindecările spontane fiind frecvente. Se ține cont însă de capacitatea formațiunilor de a maligniza.
Citiți și despre pododermatita bovinelor sau cum tratăm șchiopătatul la vaci.
Tratamentul papiloamelor pe uger la vaci
Tratamentul poate fi medicamentos, chirurgical sau biologic (vaccinoterapie). Acesta trebuie aplicat doar de către medicul veterinar în urma stabilirii diagnosticului.
Papiloamele se pot cauteriza cu acid azotic, nitrat de argint, acid tricloracetic 30% sau tinctură de acid salicilic 20%, până la obținerea gangrenei uscate. Papiloamele solitare, ce au o bază de implantare largă, se prelucrează în prealabil cu soluție de novocaină 1%, 3-5 ml injectabil, la baza formațiunii.
Novocaina 1% poate fi administrată și intravenos, în doză de 30-150 ml, de 5-6 ori la interval de 3 zile.
Rășina extrasă din rizomul plantei Podophyllum peltatum poate fi folosită cu succes în terapia papilomatozei, datorită efectului său antimicotic. Se utilizează în soluție 8-10% în propilenglicol și se aplică prin badijonarea papiloamelor cu un tampon de vată.
După 4-5 zile se observă o reacție inflamatorie, dar se continuă aplicarea, de până la 5 ori, cu interval de 10-12 zile, în funcție de gradul de uscare a papiloamelor, care de regulă cad la 1-2 luni de zile, fără a lăsa cicatrici aparente.
De asemenea, se folosește cu succes și tinctura de Thuja orientalis, obținută în urma măcerării frunzelor în alcool de 90%.
Foarte eficientă este crioterapia cu azot lichid. Aceasta dă rezultate de până la 80% după primul tratament și 100% în caz de repetare la 15 zile. Crioterapia are și efect stimulator asupra sistemului imun.
O metodă mai veche constă în aplicarea unei ligaturi la baza papilomului. Poate fi utilizată în caz că formațiunile sunt rare și pediculate. Ligatura împiedică alimentarea cu sânge a formațiunii, aceasta se usucă și cade după un timp.
În cazuri mai grave papiloamele se înlătură chirurgical de către medicul veterinar sau se aplică vaccinoterapia cu vaccin inactivat sau viu, preparat din câteva papiloame triturate cu ser fiziologic.
Remedii tradiționale împotriva negilor
Crescătorii vin cu un șir de recomandări naturiste în tratarea papiloamelor, însă eficiența acestora nu este garantată:
- Prelucrarea ugerului cu decoct din coajă de cartofi, de trei ori pe zi;
- Aplicarea pe papiloame a masei din ceapă rasă fin, o dată pe zi sau prelucrarea cu sucul acesteia, de 2-3 ori pe zi;
- Aplicarea amoniacului pe suprafața negilor, fără atingerea pielii adiacente;
- Prelucrarea suprafeței afectate cu amestec din usturoi ras și untură de porc în raport 1:1, o dată pe zi;
- Prelucrarea negilor cu amestec din rădăcină de hrean mărunțită, cu adaos de sare în raport 1:1, până la vindecarea completă;
- Spălarea ugerului cu decoct din Pulmonaria officinalis: o lingură de plantă uscată la 2 pahare de apă fiartă, 4-6 prelucrări pe zi.
Profilaxia papilomatozei
Metodele de profilaxie sunt de ordin general:
- Evitarea contactului dintre animalele tinere sănătoase și cele bolnave;
- Evitarea traumatismelor;
- Respectarea condițiilor de zooigienă;
- Efectuarea dezinfecțiilor regulate;
- Izolarea animalelor bolnave și prelucrarea încăperii unde acestea au fost întreținute.
Bibliografie selectivă:
N.Starciuc, C.Vasiu, Boli infecțioase ale animalelor agricole. Viroze și boli prionice.
M.Popovici, A.Budanțev, Obstetrică veterinară, ginecologie și biotehnologii în reproducția animalelor.
