23.2 C
București
miercuri, 22 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleReuters: Nave încărcate cu cereale din Ucraina au început să traverseze Canalul...

Reuters: Nave încărcate cu cereale din Ucraina au început să traverseze Canalul Bâstroe

Ucraina a relansat speranţele cu privire la o creştere a exporturilor sale de cereale, în pofida blocadei ruseşti asupra porturilor la Marea Neagră, prin anunţul că nave încărcate cu cereale au început să traverseze Canalul Bâstroe, transmite Reuters.

„În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov.

Într-un comunicat de presă publicat marţi seara, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.

Potrivit lui Iuri Vaskov, doar patru nave pot trece zilnic prin Canalul Sulina, deşi ar fi nevoie ca zilnic să treacă opt nave. Ucraina negociază cu colegii din România şi reprezentanţii Comisiei Europene pentru creşterea numărului de nave care vor trece prin Canalul Sulina.

Dacă aceste condiţii vor fi îndeplinite, şi în plus va fi deschisă şi navigaţia pe Canalul Bâstroe, Ucraina se aşteaptă ca aglomerarea navelor la gurile Dunării să fie rezolvată în decurs de o săptămână iar exporturile lunare de cereale ar urma să se majoreze cu 500.000 de tone, a apreciat Iuri Vaskov.

Ucraina, al patrulea mare exportator mondial de cereale, a fost forţată de invazia rusească să îşi redirecţioneze livrările de cereale pe calea ferată via graniţele de vest cu Polonia, Slovacia sau România, sau prin intermediul barjelor prin micile porturi de la Dunăre.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Reuters: Exporturile de cereale ale Ucrainei sunt în scădere

Exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul sezonului...
‹ adv ›

Reuters: Ucraina intenţionează să importe o cantitate record de energie electrică

Importurile de electricitate ale Ucrainei din cinci ţări europene, printre care se numără şi România, ar urma să atingă...

Reuters: Exporturile de cereale ale Ucrainei sunt în scădere

Exporturile de cereale ale Ucrainei de la începutul sezonului 2023/2024 şi până în prezent au ajuns la 42,91 milioane...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole