19.6 C
București
sâmbătă, 27 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleINS: Cantitatea de lapte brut importat a crescut uşor în anul 2021

INS: Cantitatea de lapte brut importat a crescut uşor în anul 2021

Cantitatea de lapte brut importat a crescut cu 2780 tone (+2%) în anul 2021 faţă de anul precedent, în timp ce unităţile procesatoare şi centrele de profil au colectat de la exploataţiile agricole o cantitate de lapte de vacă brut mai redusă cu 3.907 tone (-0,3%) în acelaşi interval, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate joi.

Pe de altă parte, cantitatea colectată de lapte brut de capră a crescut cu 4%, în timp ce cantităţile colectate de lapte brut de bivoliţă şi oaie au scăzut cu 4% şi, respectiv, cu 2,6%.

În anul 2021, cea mai mare creştere a producţiei s-a înregistrat la lapte praf cu 864 tone (+62,7%), urmată de lapte de consum cu 29.917 tone (+8,4%), brânză topită cu 551 tone (+5,6%) şi brânză (inclusiv urdă) cu 1.460 tone (+1,5%).

Producţia de brânză obţinută din lapte de vacă (care reprezintă 92,5% din producţia totală de brânzeturi) a crescut, de asemenea, cu 6.215 tone (+7,3%).

Scăderi ale producţiei în anul 2021 faţă de anul 2020 au fost înregistrate la următoarele produse lactate: unt cu 975 tone (-8%), lapte acidulat (iaurt, iaurt de băut şi alte produse lactate similare) cu 5.383 tone (-2,4%) şi smântână cu 487 tone (-0,7%)

Cele mai mari cantităţi de lapte de vacă s-au colectat în regiunile Centru (40,9%), Nord-Vest (18,1%) şi Nord-Est (17,5%). Laptele de consum s-a produs cu preponderenţă în regiunile Centru (57%), Nord-Vest (20,7%), Vest (peste 13%).

Regiunile Centru, Bucureşti-Ilfov şi Nord-Vest deţin peste 78% din producţia de produse lactate proaspete (smântâna şi laptele acidulat) astfel: Centru (38,1%), Bucureşti-Ilfov (peste 22%) şi Nord-Vest (18,1%).

Cele mai mari cantităţi de unt s-au produs în regiunile Centru (45,9%), Vest (peste 31%), Nord-Vest (9,7%) şi Nord-Est (6,9%). Brânza (inclusiv urda) s-a produs îndeosebi în regiunile Centru (41%), Nord-Est (23,3%), Nord-Vest (17,1%), Sud-Muntenia (8,2%) şi Sud-Est (7,6%).

Cea mai mare producţie de brânză topită a fost obţinută în regiunea Centru (90,5%). 

  • Citește despre ->
  • INS
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

INS: Producţia de ţiţei a României a scăzut cu 2,9%, importurile au crescut cu 4,4%

România a produs, în primele două luni ale acestui...
‹ adv ›

INS: Importurile de lapte brut au crescut cu 34,3%, în primele două luni

Unităţile de procesare din România au colectat, în primele două luni ale anului, o cantitate de 192.982 tone de...

Producţia de carne de porc a crescut în februarie, raportat la ianuarie, însă a scăzut la pasăre, bovine, ovine şi caprine

Producţia de carne de porc a României s-a majorat în luna februarie 2024 cu 10,56%, faţă de luna precedentă,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole