Anul acesta a început incert din cauza situației din piața energiei și combustibililor, dar și a războiului din Ucraina.
La toate aceste se mai adaugă problema încălzirii globale care a devenit o prioritate, întrucât nimeni nu mai poate contesta „efectul de seră” provocat de intensificarea emisiilor de gaze în atmosferă (dioxidul de carbon, metanul, oxidul de azot etc.), datorate consumului crescând de combustibili fosili.
Schimbările climatice antropogene, care sunt deja resimţite pretutindeni, sunt însoţite de fenomene meteorologice extreme, fapt ce explică interesul pentru elaborarea de soluţii menite să stopeze haosul climatic actual şi, implicit, să reducă emisia gazelor de seră în atmosferă.
La fenomenul încălzirii globale se adaugă îngrijorarea privind insecuritatea energetică determinată de costurile tot mai ridicate ale combustibililor bazaţi pe hidrocarburi.
În discuţie se află fluctuaţiile acestor preţuri din cauza unor factori geografici şi politici, dar, mai ales, perspectiva epuizării resurselor de combustibili fosili într-un viitor nu foarte îndepărtat.
Ca urmare, sunt pe deplin justificate eforturile pentru identificarea unor surse alternative de energie.
Diferitele segmente ale sectorului bioenergetic se bazează pe utilizarea biocombustibililor solizi (cărbune, lemn etc.), gazoşi (biogaz, hidrogen, gaz de sinteză) şi biocombustibili lichizi (bioetanol, biodiesel), utilizarea acestora din urmă înregistrând o creştere rapidă în ultimii ani.
Biodieselul obţinut din uleiuri vegetale şi bioetanolul obţinut din biomasa vegetală reprezintă între 15-85% din producţia de biocombustibili lichizi la nivel global, dominată de Statele Unite şi de Brazilia.
Conţinutul în energie al bioetanolului este apreciat a fi în jur de 65% din cel al benzinei. Cele mai utilizate materii prime pentru obţinerea de bioetanol rămân cerealele. Bioetanolul, spre deosebire de biomotorină, poate fi amestecat cu benzinele obişnuite până în procent de 5-15%, fără a interveni cu modificări la motoare.
În SUA, bioetanolul se fabrică din porumb, iar în Brazilia din trestie de zahăr.
Spre deosebire de bioetanol, care se obţine în special din cereale şi plante zaharoase, biodieselul are la bază surse oleaginoase.
Ele sunt: uleiul de palmier urmat de cel de cocos. Uleiul de rapiţă se situează pe locul trei, iar cel obţinut din floarea-soarelui şi soia are o producţie mult mai mică.
La nivel mondial, aceste ultime trei plante reprezintă resursa cea mai importantă, avându-se în vedere extinderea lor.
Brazilia este al doilea producător mondial de biocarburanţi dupa SUA şi prima ţară din lume care a decis să transforme o parte din producţia sa agricolă în combustibili, cu alte cuvinte trestia de zahăr a devenit materie primă pentru industria combustibililor.
Obiectivul acestei politici era dublu. Pe de o parte, de a folosi producţia enormă de trestie de zahăr a acestei ţări, Brazilia fiind principalul producător mondial.
Practic, odată cu această decizie, brazilienii deturnau o parte din producţia lor de zahăr de pe piaţa mondială.
Evitau astfel posibilitatea scăderii dramatice a cursului mondial al zahărului, pe fondul ofertei foarte mari şi, nu în ultimul rând, puteau obţine mai mulţi bani din exportul de combustibili la un preţ cu mult mai bun.
Un al doilea obiectiv al producţiei de biocarburanţi era reducerea consumului de benzină şi, prin urmare, de petrol, iar reducerea consumului intern viza implicit scăderea importurilor şi uşurarea facturii pentru economie a celei mai mari ţări din America Latină.
Aşa se face că, dintr-o excepţie, Brazilia a devenit exemplu în momentul în care preţurile la petrol au început să urce vertiginos.
Primii care i-au urmat au fost producătorii americani de cereale. Decepţionaţi de preţurile mici la porumb, tot mai mulţi agricultori au început să transforme – bineînţeles cu sprijinul Guvernului american – porumbul în biocombustibil.
Au urmat apoi europenii în ambiţia lor de a impune aproape 20% din biocarburanţi în transporturi.
Curentul era susţinut de mişcarea ecologistă care vedea în această noutate un mijloc de reducere a consumului de petrol, iar, prin urmare, se reduc emisiile de gaze şi contribuie la îmbunătăţirea calităţii aerului.
În documentul de lucru al serviciilor Comisiei Comunităţilor Europene se arată că, în cazul menţinerii situaţiei în care ponderea energiei regenerabile de 12,5% în 2020, reducerile anuale au fost de 430-600 mil. tone de CO2.
Dacă ponderea va ajunge la 20%, cifra echivalentă ar fi de 600-900 milioane de tone de CO2.
Lucrurile au început să se schimbe, însă, la sfârşitul anului 2007, când preţurile la cereale aproape că au explodat la nivel mondial, iar în ultimii ani, mai ales în anul 2022, sau triplat, dar în viitor ne așteaptă și mai mari.
Explozia preţurilor la îngrășăminte, pe care nu ne le închipuiam, la seminţele de floarea-soarelui şi de rapiţă, la boabele de soia și la cereale, dar şi foametea din unele ţări, care o să se extindă în viitor, este o problemă serioasă care au readus în discuţie subiectul biocarburanţilor.
Ca de obicei, taberele se împart, susţinute de interese diverse, dar şi de mari puteri economice.
Reieșind din toate acestea, tot mai multe voci au început să afirme că terenurile cultivate cu materii prime pentru biocarburanţi privează omenirea de rezerve importante de hrană.
În prezent, în contextul în care foametea face ravagii în ţări africane și nu numai – să nu uităm şi de crizele din Egipt şi Haiti, iar cursul la orez, de exemplu, a cunoscut valori inabordabile pentru mulţi consumatori din ţările sărace, biocarburanţii şi-au mai pierdut din susţinători.
Cel mai vehement dintre aceştia este un oficial al Naţiunilor Unite, Jean Ziegler. Pentru acesta, producţia masivă de biocarburanţi este „o crimă contra umanităţii”.
Pentru a se apăra în faţa atâtor contestatari, brazilienii aduc ca argument faptul că producţia de etanol nu reprezintă decât mai mult de 1% din terenurile arabile ale ţării şi că avântul pe care l-a luat această industrie în ultimii ani nu a împiedicat Brazilia să devină un mare exportator de carne de vită, de pui, de soia sau de suc de portocale.
Există şi opinii conform cărora criza preţurilor ar fi provocată în mare măsură şi de consumul tot mai mare din partea unor ţări precum China sau India ca urmare a creşterii nivelului de trai din aceste ţări.
Între timp, producţia de biocarburanţi atrage tot mai mulţi aderanţi în toată lumea.
Producţia de biocombustibili lichizi din prima generaţie, obţinuţi în principal din zahăr, amidon sau din seminţe oleaginoase, printr-un mod de procesare relativ simplu, s-a dezvoltat în România prin construirea a 6 fabrici noi și chiar şi în Republica Moldova a fost creată o companie mixtă moldo-germană care exporta semințe de rapiță în Germania pentru fabricarea biodieselui.
În condiţiile date, o soluţie pentru obţineria de biocarburanți ar fi cultivarea porumbului și a soiei modificată genetic (materie primă mai ieftină) şi prelucrarea industrială a acesteia în scopul obţinerii de biocarburanţi.
Modificarea moleculei structurale a tuturor elementelor plantelor de cultură – pentru a pune în valoare doar anumite gene, precum cele ce conferă rezistenţă şi sporirea randamentelor – este o cale ce impune speranţă.
Modificând genetic organismele vegetale se poate să se producă mai mult cu costuri semnificativ reduse.
Citește și despre Floarea soarelui în asolament: premergători buni.
Estimările arată că, până în 2050, populaţia va creşte cu trei miliarde.
Mulți se întreabă vom avea suficientă hrană pentru toată lumea?
Socot că este foarte posibil să putem asigura tuturor hrana necesară, cu condiţia dezvoltării a noi modele tehnologice de agricultură și folosirea anumitor regiuni specifice ale globului, care trebuie specializate în producerea hranei pentru întreaga planetă, prin elaborarea unor noi modele de producţie, fără a lua în calcul consumul de produse modificate genetic.
Trebuie să știm că, practica cu asiduitate pe parcursul numai unei luni de zile a produselor modificate genetic a condus la apariţia de alergii deosebit de grave.
Mai mult, studii de laborator au pus în evidenţă faptul că există riscul generalizării bolilor cardio-vasculare după un consum timp de 20 de ani de plante, de alimente chiar prelucrate, dar provenind din modificările genetice.
Bioetanolul ca și biodieselul reprezintă în etapa actuală o sursă importantă pentru carburanţi şi combustibili, dar disponibilitatea materiei prime (mai ales cerealele) constituie una dintre constrângerile majore pentru a dezvolta fabricarea şi utilizarea acestui carburant.
Chinezii, de exemplu, au anunţat deja că renunţă la proiectul de a produce etanol din porumb, în condiţiile în care acest produs reprezintă o sursă alimentară ce ţine de securitatea naţională, așa trebuie să o facă și alte țări.
Cum pot contribui agricultorii la eforturile de atenuare a încălzirii globale?
Socot că agricultura are două obiective majore în acest sens. În primul rând, trebuie să se reducă emisiile de gaze cu efect de seră şi să se consume mai puţină energie fosilă.
În al doilea rând, agricultura trebuie să promoveze stocarea carbonului în sol, care poate fi realizată prin acoperirea vegetală a solului şi fixarea carbonului în plante, prin intermediul fotosintezei şi prin capacitatea solului de a funcţiona ca rezervor.
Un scenariu ce obligă lumea să caute soluţii pentru supravieţuire. Care poate fi? Cea mai la îndemână – Biomasa.
Adică resursele vegetale, dar nu numai acestea, din care, prin tehnologii specifice, se pot obţine Biocombustibil, Biogaz şi mai departe, energie electrică şi termică.
În aceste condiţii, pentru producerea de biocombustibil va fi necesară creşterea suprafeţelor cultivate cu culturile energetice iar biogazul, importantă resursă energetică a viitorului – producerea lui din deșeuri. Oricum, ceva trebuie întreprins, şi aceasta, foarte degrabă.
Află aici Cum producem biogaz și energie termică din deșeuri agricole.
