5.8 C
București
luni, 9 decembrie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAprovizionarea cu ulei s-a îmbunătăţit pe măsură ce piaţa din UE s-a...

Aprovizionarea cu ulei s-a îmbunătăţit pe măsură ce piaţa din UE s-a adaptat la războiul din Ucraina

Situaţia de pe piaţa uleiului de floarea soarelui s-a îmbunătăţit în Uniunea Europeană în ultimele săptâmâni, pe măsură ce producătorii s-au adaptat la deficitul creat de războiul din Ucraina, iar unele livrări din această ţară au ajuns pe calea ferată sau cu camionul, a apreciat marţi FEDIOL, Asociaţia Europeană a Industriei Uleiurilor Vegetale, transmite Reuters.

Ucraina este de departe cel mai mare furnizor al UE de ulei de floarea soarelui. Invadarea Ucrainei de către Rusia a condus la achiziţii de panică, astfel că au apărut lipsuri de-a lungul întregului lanţ de aprovizionare până la consumatorul final, iar preţurile au explodat.

În replică, producătorii de motorină bio au redus cantităţile de floarea soarelui pe care le utilizează în combustibilii lor, în timp ce producătorii de alimente au modificat reţetele produselor pentru a include alte uleiuri vegetale, precum uleiul de rapiţă.

„Reformularea şi redirecţionarea volumelor de uleiuri vegetale au redus presiunile asupra cererii de ulei de floarea soarelui”, a informat FEDIOL, într-un comunicat de presă.

‹ adv ›

Potrivit asociaţiei, unele livrări de seminţe de floarea soarelui şi ulei de floarea soarelui au reuşit să vină din Ucraina, în principal pe cale feroviară şi rutieră.

„Aceste volume nu se vor ridica la nivelul la care erau livrările pe mare, înainte de începutul războiului, dar îmbunătăţesc situaţia de pe piaţă şi ajută companiile care se ocupă cu rafinarea de uleiuri vegetale să răspundă la cererea de ulei de floarea soarelui în UE”, susţine FEDIOL.

Datele oficiale publicate marţi arată că o cantitate de 260.000 de tone de ulei de floarea soarelui din Ucraina a fost importată în blocul comunitar în perioada cuprinsă între 27 februarie şi 1 mai.

Anterior, FEDIOL a informat că, în mod normal, o cantitate de aproximativ 200.000 de tone de ulei de floarea soarelui din Ucraina ajungea în fiecare lună în Uniunea Europeană.

Îmbunătăţirea recentă a aprovizionării cu ulei de floarea soarelui a condus la scăderi de preţuri şi a încetat practica substituirii cu ulei de rapiţă, susţine FEDIOL.

Asociaţia a subliniat că uleiul de floarea soarelui îmbuteliat este disponibil în UE, iar rafturile goale de la unele supermarketuri nu se datorează lipsei uleiului de floarea soarelui. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

UE se confruntă cu un deficit de ulei de floarea soarelui din cauza conflictului din Ucraina

Uniunea Europeană se confruntă cu un deficit de ulei...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole