Mucegaiul de zăpadă (Microdochium nivale) este boala ce se transmite prin intermediul agentului patogen din seminţe sau sol, sporii se păstrează în resturile de plante de la culturile premergătoare de cereale păioase.
Mucegaiul de zăpadă se răspândește mai repede în cazul în care semințele sunt semănate la densități mari, ceea ce creează ulterior o densitate mare a plantelor, umiditatea aerului este sporită, temperaturile înregistrate sunt aproape de punctul de îngheţ, iar solurile sunt neîngheţate, acoperite cu zăpadă.
Patogenul atacă cerealele de toamnă – secară, orz, grâu şi triticale.
Simptome de atac – mucegaiul de zăpadă
Primele simptome ale prezenței bolii pot apărea chiar toamna, cauzând goluri de cultură. Boala este mai ușor recunoscută după deszăpezire.
În această perioadă, în unele zone fermierii semnalează despre apariția bolii, observând porțiuni uscate, similare unor „cuiburi”.
Simptomele de atac apar în special localizat primăvara devreme, în zonele cu stagnări temporare de apă obținută la topirea zăpezii.
La examinarea minuțioasă a plantelor, pe acestea poate fi observat mucegai alb până la roz deschis, plantele sunt uscate.
Pe plantă se observă pete mari, ovale, uniform galbene pal, care peste ceva timp se brunifică. Pe ţesuturile infectate se observă forme de fructificaţie ale ciupercii de culoare neagră-brună.
Mucegaiul de zăpadă, simptome de atac pe spice
Cum să preveniți răspândirea bolii
- Lucrarea temeinică a miriștilor culturilor de cereale anterioare – încorporarea completă a resturilor de recoltă. Controlul pirului târâtor.
- Utilizarea materialului semincer sănătos, tratat. Semănatul la momentul potrivit, nu prea devreme.
- Nu se aplică erbicide în postemergență prea târziu toamna.
- Respectați asolamentul (nu semănați culturi de cereale după cereale în terenurile cu risc de apariție a mucegaiul zăpezii).
- Fertilizare timpurie cu îngrășăminte cu azot în primăvară.
Tratament
Infestarea frunzelor și spicelor poate fi controlată eficient prin fungicide aplicate local. Sunt recomandate produse cu strobilurină. În Registrul produselor de uz fitosanitar, pentru tratarea semințelor sunt disponibile produse ce conțin sedaxan+fludioxonil.