Aronia (Aronia melanocarpa) sau scorușul-negru este o plantă originară din America de Nord și a fost adusă în Europa inițial pentru aspectul său decorativ.
Ulterior au fost descoperite calităţile gustative şi terapeutice ale fructelor de aronie, bogate în compuşi fenolici, acizi organici, vitamine (C, P, PP, E, B1 , B2 ), substanţe minerale (Ca, Mg, I, K, Fe, P), hidraţi de carbon, carotenoide, zaharuri (glucoza, fructoza).
Aronia este pretabilă cultivării în sistem ecologic, deoarece rezistă bine la boli, poluare, frig şi temperaturi ridicate. Preferă zonele însorite, cu soluri bine drenate şi un pH uşor acid. Se dezvoltă bine şi în soluri uscate, nisipoase sau argiloase.
Aronia fructifică începând cu al 3-lea an de vegetaţie, când recolta medie per plantă constituie 4,5 kg.
În anii 6-7 plantele intră în rod deplin, atunci producția medie de fructe este de 14 kg/arbust, dar în plantaţiile moderne aceasta poate ajunge până la 20 kg/arbust.
Începând cu vârsta de 12 ani, urmează perioada de declin, când cantitatea și calitatea recoltei scade. Acest lucru se corectează cu tăieri de întreținere și întinerire.
Avantajul aroniei faţă de alte culturi este că fructele se coc (maturizează) toate odată, în august.
Fructele se recoltează manual sau mecanizat la sfârșitul lunii august.
Dacă vremea nu este prielnică recoltării, perioada de recoltare se poate prelungi până la 4-6 saptămâni, deoarece fructele coapte se mențin pe tufă până toamna târziu.
Cerințele aroniei față de factorii mediului
Arbustul de scoruş negru este relativ ușor de cultivat și de întreținut. Deşi nu este o plantă pretenţioasă faţă de factorii de mediu şi vegetaţie, are anumite preferințe pedoclimatice care trebuie să fie respectate.
Cerințele aroniei față de temperatură
Plantele rezistă la temperaturi extreme, atât la ger, cât și la secetă, și la canicula verii. Mai rezistene la ger sunt tulpinile, care suportă temperaturi de -30 °C, pe când rădăcinile doar de -11°C.
Perioada de vegetaţie începe când temperatura medie a aerului pe parcursul zilei şi nopţii nu este mai mică de +6 °C, iar înflorirea are loc în luna mai, după trecerea pericolului de îngheţuri.
Cerințele aroniei față de lumină
Fiind o plantă iubitoare de lumină, nu se dezvoltă bine în zonele semiumbrite şi umbrite.
Insuficienţa de lumină influenţează negativ intensitatea procesului de fotosinteză, formarea florilor şi înflorirea, reduce simţitor calitățile gustative ale fructelor și, într-un final, recolta.
Cerințele aroniei față de apă
Aronia preferă locurile relaliv umede, necesitatea anuală în precipitaţii fiind de 500-600 mm, dar poate tolera atât deficitul, cât şi excesul de umiditate de scurtă durată.
În perioada de dezvoltare şi maturare a fructelor solul trebuie să fie umed până la adâncimea de 50-60 cm.
Deficitul de umiditate de durată, îndeosebi în lunile mai şi iunie, poate afecta ritmul de creştere al plantei, formarea, dezvoltarea și calităţile gustative ale fructelor, recolta.
Cerințele aroniei față de sol şi relief
Nu are cerințe prea mari față de sol. Datorită capacității sale de adaptare poate valorifica o gamă largă de tipuri de sol (uscate şi nisipoase, lutoase, argiloase, seci, compacte).
O dezvoltare optimă este asigurată pe solurile bine drenate, cu valorile pH-ului cuprinse între 5,5 și 6,5, dar poate tolera și o gamă mai largă a valorilor pH-ului, situată între 5,0 și 8,5.
Cea mai echilibrată creștere are loc pe soluri cu un conținut de humus de 2-3 %. Solurile slab humifere (sub 2 %), puternic erodate și cele cu un conținut prea ridicat de substanțe organice, negre de fânețe, nu asigură o dezvoltare optimă a arbuștilor.
Trebuie evitate solurile pietroase, cleioase, sărăturoase, care afectează dezvoltarea normală a sistemului radicular.
Pentru plantațiile de aronie se vor alege terenuri versante cu panta până la 10 %, lipsite de forme de eroziune profundă şi alunecări de teren. Sunt binevenite toate expoziţiile pantelor, cu exepţia celei de sud.
Premergătorii și pregătirea terenului pentru iniţierea plantaţiei de aronie
Premărgătoare potrivite pentru aronie sunt cerealele de toamnă și leguminoasele (lucerna, lupinul sau fasolea) pentru aprovizionarea bună a solului cu azot.
O cultură premergătoare bună ar fi lucerna, care contribuie la îmbogăţirea solului cu 250-300 kg/ha de azot şi sporeşte conţinutul de substanţe organice în sol cu 0,3-0,4 %.
La 4 săptămâni după eliberarea solului de plante se administrează gunoi de grajd din raționamentul 30-40 t/ha.
Imediat după fertilizare se execută o arătură la 30-40 cm adâncime, în scopul asigurării afânării structurilor inferioare mai compacte și încorporării mai uniforme a îngrăşământului organic.
Înainte de plantare se discuiește arătura penru a elimina denivelările.
Pe terenurile plane, rândurile se orientează pe direcţia N-S, iar pe pante perpendicular direcţiei înclinării pantei.
Distanţele de plantare pentru aronia în grădinile familiale sunt de 2 m între rânduri şi de 1,5-2 m în rând, iar în cele comerciale 3-4 m x1,5-2 m în funcţie de vigoarea și fertilitatea solului și agrotehnica aplicată.
Săpatul gropilor se face manual, cu dimensiunile de 40×40 cm, sau mecanic cu burghiul hidraulic, cu diametrul de 40 cm.
Pentru plantare se utilizează butaşi sănătoşi cu 3-4 ramuri anuale cu lungimea de 30-40 cm. Se aleg butaşi bine înrădăcinaţi, sănătoşi, din soiurile și biotipurile obţinute şi adaptate pentru condiţiile pedoclimatice din ţara noastră.
Epoca de plantare a aroniei este toamna (octombrie, noiembrie), deoarece pe durata iernii rădăcinile își calusează rănile provocate la fasonare, uneori apar rădăcini noi, solul se așează și acumulează cantități mari de apă, care se păstrează și în perioadele secetoase din timpul primăverii.
Plantele se adaptează şi rezistă bine iarna și pornesc în vegetație mai devreme cu 15-20 de zile primăvara, realizând creșteri mai mari cu 20-30 %.
Se poate practica și plantarea de primăvară a aroniei, care trebuie efectuată cât mai devreme (până la sfârşitul lunii aprilie, când încă nu încep procesele de creştere), dar în acest caz plantele nu beneficiază de avantajele plantării de toamnă.
Înainte de plantare fiecare butaş înrădăcinat se verifică şi se fasonează: în partea supraterană se lasă intacte numai 3-4 ramificații, se elimină rădăcinile vătămate şi se scurtează la circa 20 cm cele prea lungi.
Plantarea butașilor înrădăcinați se face mai adânc față de nivelul în pepinieră, coletul cu 8-10 cm mai jos față de nivelul solului.
Se pune planta înrădăcinată în groapa de plantare, la adâncimea stabilită și se răsfiră radăcinile pe mușuroiul efectuat în prealabil în mijlocul gropii. Se trage un strat de pământ de 5-10 cm și se face prima tasare, de la marginea gropii spre plantă.
Se udă cu 10-15 l de apă care se toarnă în copca efectuată în jurul plantei. După infiltrarea apei, plantele se mușuroiesc la înălțimea 15-20 de cm, în așa fel încât sa rămână un mugur în afară.
Lucrările de îngrijire a aroniei
Aronia este un arbust ce nu necesită îngrijiri deosebite şi este uşor de întreţinut. Îngrijirea constă în lucrarea solului, tăieri de formare a tufelor irigare şi fertilizare.
În primul an solul se menține ogor negru, după care intervalul dintre rânduri se poate înierba, întreținându-se prin cosire, iar pe rândul de plante solul se păstrează curat și afânat prin 2–3 prașile anual, manual sau mecanizat.
În prima jumatate a verii planta necesită îngrăşăminte pentru creşterea intensivă, iar în a doua jumătate pentru formarea mugurilor reproductivi, fortificarea plantei și supravieţiurea pe perioada iernii.
Recomandabili sunt fertilizanţii naturali (preferabil gunoiul de grajd), obţinuţi din surse fără poluanţi chimici.
La interval de 3-4 ani, toamna (în luna noiembrie) sau la sfârşitul iernii, se va administra gunoi de grajd (3-4 kg/m2 ) de-a lungul rândului.
Se recomandă de aplicat trei fertilizări într-o perioadă de vegetaţie: prima fertilizare – primăvara, când se desfac mugurii vegetativi; a doua – în timpul înfloririi și a treia – după recoltarea fructelor.
Pentru o creştere reuşită a plantelor şi obţinerea unei recolte constante solul trebuie fertilizat cu îngrăşăminte chimice complexe de tipul NPK . Cantităţile estimative de fertilizanţi în plantaţii sunt: fosfor – 80-100 kg/ha, potasiu – 100-150 kg/ha, azot – 100-150 kg/ha.
Deşi planta tolerează deficitul de umiditate, în perioadele cu secetă avansată se recomandă irigări cu norme de 350-400 m3 /ha prin diferite metode (aspersiune, prin brazde sau prin picurare).
Necesarul cel mai mare de apă este în perioada creşterii plantelor şi, în special, al dezvoltării fructelor, lunile mai-iunie. Cel mai frecvent se aplică 4-6 irigări pe parcursul unui sezon, dar numărul lor variază în funcţie de zona de amplasare a plantaţiei şi de volumul precipitaţiilor căzute în timpul vegetaţiei.
În cazul evitării udării, plantele nu se vor usca, însă nu vor creşte.
Tăierea plantelor de aronie
La tăiere se urmăreşte ca ramurile să fie expuse uniform la soare, să nu se suprapună, să fie asigurată aerisirea centrului tufei şi să nu creeze dificultăţi în procesul îngrijirii şi recoltării.
Se realizează în perioada de repaus a plantei (februarie şi martie). Scopul tăierilor este de a păstra echilibrul între ramurile de diferite vârste (60 % lemn tânăr și 40 % lemn bătrân). Deoarece tulpinile îmbătrânite devin mai puțin productive se recomandă eliminarea lor.
În primii ani după plantare, tăierile sunt moderate pentru a nu stimula creșterea exagerată de tulpini noi.
În anul întâi, primăvara, până la umflarea mugurilor, ramurile butaşului se scurtează la 2-3 muguri bine dezvoltaţi, dacă nu au fost scurtate similar toamna.
În anul al doilea, primăvara devreme, pentru formarea tufei se aleg 3-5 tulpini anuale mai viguroase care nu se scurtează, fiindcă se ramifică bine natural. Celelalte tulpini se elimină de la bază.
În anul al treilea, primăvara, în componenţa tufei se aleg încă 3-4 tulpini anuale viguroase, pornite din zona coletului.
Tulpinile de doi ani şi ramificările lor se păstrează intacte deoarece scurtarea lor duce la scăderea recoltei şi reţine creşterea tulpinilor în lungime – baza recoltei pentru anii următori. Se elimină tulpinile anuale de prisos, inutile pentru formarea tufei.
Aceiaşi tactică de tăiere se aplică şi la arbuştii de 4-6 ani.
Citește și Spalierul la mur și zmeur
