18 C
București
vineri, 26 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleOros: Guvernul trebuie să instituie mecanisme şi proceduri care să evite speculaţiile...

Oros: Guvernul trebuie să instituie mecanisme şi proceduri care să evite speculaţiile cu cereale şi alimente

Guvernul trebuie să se asigure că sunt suficiente alimente de bază, pe toată perioada crizei, dar şi să instituie mecanisme şi proceduri care să evite speculaţiile cu cereale şi alimente, susţine fostul ministru al Agriculturii, Adrian Oros.

„Dacă anul trecut au fost producţii record la cereale, având în vedere conflictul din Ucraina, suspendarea sau plafonarea, la un moment dat, a exporturilor de cereale trebuie luată în calcul de către guvern. Desigur, măsurile trebuie să fie graduale, după o analiză atentă. Decizia pe care am luat-o în aprilie 2020, prin Ordonanţa Militară Nr.8, de a suspenda exporturile (nu comerţul intracomunitar), de cereale, nu a fost una uşoară. A deranjat multă lume, dar în momente grele deciziile trebuie asumate, cu curaj. Ne-am asigurat că până la noua recoltă au rămas suficiente rezerve de cereale în ţara. Şi că preţul pâinii nu a crescut artificial. În această perioadă tulbure fiecare guvern responsabil trebuie să se asigure că cetăţenii săi au acces la cele necesare traiului, la preţuri rezonabile. Mai ales când discutăm despre cereale, care se produc la noi în ţara!”, a scris luni seara, pe Facebook, Adrian Oros.

Acesta a subliniat că toate ţările din jurul nostru au găsit o cale să asigure securitatea alimentară a cetăţenilor, iar Guvernul României trebuie, de asemenea, să se asigure că sunt suficiente alimente de bază pe toată perioada crizei.

„Din păcate nu ştim cât va dura această criză politică, acest război din Ucraina şi cum va afecta el piaţa cerealelor. Atât Ucraina, cât şi Rusia sunt producători mari de cereale şi floarea soarelui, iar producţia globală poate fi diminuată anul acesta şi din cauza secetei în unele zone. Toate ţările din jurul nostru (Bulgaria, Ungaria, Moldova), au decis să îşi protejeze populaţia. Au găsit o cale să asigure securitatea alimentară a cetăţenilor. Guvernul trebuie să se asigure că sunt suficiente alimente de bază, pe toată perioada crizei”, a mai spus el.

Nu în ultimul rând, Oros a transmis că Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi pentru Probleme Speciale trebuie să cumpere de la fermierii români cantităţi suficiente de cereale, în condiţiile în acre nu se ştie cum va afecta piaţa cerealelor acest război.

„Trebuie monitorizate exporturile de cereale prin intermediul certificatelor fitosanitare şi un control responsabil în porturi. Administraţia Naţională a Rezervelor de Stat şi pentru Probleme Speciale trebuie să cumpere de la fermierii români cantităţi suficiente de cereale. De asemenea, guvernul trebuie să instituie mecanisme şi proceduri care să evite speculaţiile cu cereale şi alimente. Nimeni nu trebuie să profite de această perioadă dificilă. Toţi, împreună, trebuie să trecem prin criză”, a subliniat fostul ministru al Agriculturii pe reţeaua de socializare.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Analiză: Timiş, în topul judeţelor cu potenţial agricol ridicat

Judeţul Timiş se află în topul judeţelor cu potenţial...
‹ adv ›

Prahova: Agricultorii spun că situaţia grâului e critică din cauza secetei şi cer desfiinţarea sistemului antigrindină

Agricultorii din judeţul Prahova spun că, la această oră, situaţia culturilor de grâu este critică pe fondul secetei şi...

Vrancea: Zeci de fermieri au protestat împotriva sistemului antigrindină, cerând suspendarea tragerilor cu rachete

Zeci de fermieri s-au adunat luni, cu tractoarele din dotare, în faţa Unităţii de Combatere a Căderilor de Grindină...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole