15.8 C
București
miercuri, 1 mai, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleAFIR: Aproape 1.000 de producători şi circa 2.900 de produse listate în...

AFIR: Aproape 1.000 de producători şi circa 2.900 de produse listate în aplicaţia CPAC

Aplicaţia CPAC (Catalogul Produselor şi Activităţilor Certificate) pentru mobil are, în prezent, 957 de producători înscrişi şi 2.883 de produse atestate european şi naţional, listate, arată datele publicate, joi, de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

La momentul lansării CPAC, în 2018, aceasta includea 230 de producători şi 753 de produse listate.

„Până în prezent, numărul lor a crescut considerabil şi acum sunt înscrişi în CPAC 957 de producători şi 2.883 de produse. Cea mai mare creştere o reprezintă produsul montan, de la 36 în anul 2018, la 1.906 în acest moment. De asemenea, au înregistrat creşteri şi produsele tradiţionale (de la 592 la 656), produsele viticole atestate, cât şi restul produselor atestate la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aplicaţia CPAC include modulul privind produsele atestate la nivel naţional (produse tradiţionale, montane, cu reţetă consacrată), la nivel european (produse cu denumire de origine protejată – DOP sau cu indicaţie geografică protejată – IGP) şi modulul privind pensiunile agroturistice (pensiuni turistice, pensiuni agroturistice, puncte de informare turistică, centre de recreere)”, notează AFIR.

Potrivit sursei citate, experţii IT din cadrul AFIR, care au creat aplicaţia, lucrează în acest moment la dezvoltarea CPAC.

Astfel, în cursul acestui an, într-o primă etapă de dezvoltare, aplicaţia va fi completată cu modulul privind prezentarea meşteşugarilor care au beneficiat de finanţare nerambursabilă prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR), cu modulul privind prezentarea târgurilor şi a evenimentelor locale (conform informaţiilor comunicate de Consiliile judeţene), dar şi cu o nouă interfaţă care să permită parcurgerea cât mai facilă a tuturor informaţiilor disponibile.

Aplicaţia CPAC este dezvoltată integral în regim de voluntariat de experţii IT din cadrul AFIR şi poate fi utilizată de toţi cei interesaţi, atât în sistemul de operare Android (descărcare din Google Play), cât şi în IOS (descărcare din App Store).

În această aplicaţie se află toţi producătorii certificaţi la nivelul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, respectiv toate produsele alimentare româneşti atestate european şi naţional, fiind o transpunere grafică şi facilă a Registrul Naţional al Produselor Tradiţionale (RNPT).

De asemenea, aplicaţia include beneficiarii PNDR care au primit finanţare nerambursabilă prin FEADR pentru agroturism şi activităţi turistice în mediul rural.

Totodată, prin intermediul CPAC, utilizatorii pot verifica autenticitatea produselor şi consulta detaliile referitoare la producător şi la reţetele utilizate, cu ajutorul funcţiei de scanare a codurilor QR aplicate de producători în punctele de desfacere a produselor omologate.

Aplicaţia CPAC afişează cu ajutorul Google Maps toţi producătorii de pe teritoriul României care deţin certificate de calitate, cu ajutorul indicatorilor sortaţi pe culori, în funcţie de tipul de produse realizate.

În acest fel, CPAC permite accesarea detaliilor legate de produs apăsând direct pe semnul de pe hartă, indicarea drumului către producător, aflarea datelor de contact ale producătorilor, cât şi afişarea tuturor produsele realizate de producător, precizează AFIR.

  • Citește despre ->
  • AFIR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

AFIR a făcut plăţi de 119 mln euro în perioada 22-30 aprilie 2024

Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a făcut plăţi...
‹ adv ›

AFIR prelungește sesiunea de depunere a proiectelor de investiții în pomicultură

AFIR - Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale anunță prelungirea cu o lună a sesiunii de primire a cererilor de...

Plăți FEADR de 3,2 milioane de euro efectuate de AFIR

Beneficiarii FEADR au primit în această săptămână în conturile bancare o nouă tranșă de plată în valoare totală de 3,19...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole