Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) lansează patru noi programe de finanţare pentru antreprenori în anul 2022. Unul dintre programe finanţează fermierii şi agricultorii, unul vizează companiile din construcţie, un altul încurajează producţia locală, iar ultimul dintre ele vizează activităţile de inovare, scrie ZF.ro.
Dumitru Nancu, directorul general al FGNCIMM, spune că noile programe au fost gândite pentru a fi complementare la programe precum IMM Invest, Agro Invest, IMM Factoring sau Prima Casă.
Astfel, programul Rural Invest are drept scop refinanţarea creditelor fermierilor şi agricultorilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizarea şi automatizarea şi securitatea energetică. Creditele oferite în cadrul acestui program sunt pentru investiţii şi au o valoare maximă de 2 mil. lei.
Programul va fi destinat următoarelor direcţii: refinanţarea creditelor fermierilor şi agriculturilor, achiziţia de terenuri agricole, retehnologizare şi automatizare, securitate energetică, certificate de depozit, piscicultură, acvacultură, industria alimentară.