marți, 24 mai, 2022
22.9 C
București

-

HomepageȘtiriVreme mai rece decât normalul perioadei

Vreme mai rece decât normalul perioadei

Meteorologii estimează o vreme rece în următoarele zile, cu valori termice la nivel naţional sub mediile multianuale, însă vremea se va încălzi între 1 şi 4 noiembrie, în timp ce şansele de ploaie sunt foarte ridicate după data de 4 noiembrie, conform prognozei valabilă pentru intervalul 25 octombrie – 7 noiembrie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, în intervalul 25 – 28 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor în jurul a 14 grade şi a minimelor de 2 – 3 grade. Ulterior, vremea se va încălzi treptat, urmând să devină caldă în intervalul 1 – 4 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 19 – 20 de grade şi minime de 8 – 10 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce pe 7 noiembrie la o medie a maximelor termice de 12 grade şi a minimelor de 4 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic ploi, local moderate cantitativ în intervalul 4 – 6 noiembrie.

În regiunea Crişanei, între 25 şi 29 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor în jurul a 14 grade şi a minimelor de 1 – 2 grade, după care vremea se va încălzi treptat, urmând să devină caldă în intervalul 1 – 3 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 18 – 19 grade şi minime de 7 – 9 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce, pe data de 7 noiembrie, la o medie a maximelor termice de 11 grade şi a minimelor de 4 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua se estimează zilnic ploi, care pot fi moderate cantitativ în intervalul 2 – 5 noiembrie.

În Transilvania, vremea rece se va menţine până pe 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 11 – 14 grade, precum şi de minime a căror medie se va situa uşor sub pragul de îngheţ.

Vremea se va încălzi, apoi, devenind caldă pentru această perioadă în intervalul 1 – 4 noiembrie, cu o medie a maximelor termice de 17 – 18 grade şi a minimelor de 5 – 7 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 10 – 11 grade şi minime de 2 – 3 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată în intervalul 4 – 7 noiembrie.

În Maramureş, vremea uşor mai rece decât în mod obişnuit mai ales noaptea se va menţine până pe data de 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie, de 13 – 15 grade, respectiv de minime a căror medie se va situa între 0 şi 2 grade.

Apoi, vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă, în intervalul 1 – 4 noiembrie, cu o medie a maximelor termice de 16 – 18 grade şi a minimelor de 6 – 8 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 10 – 11 grade şi minime de 3 – 4 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

În cursul acestei săptămâni vremea va fi predominant frumoasă, dar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi în general slabe va fi mai ridicată, mai ales în intervalul 2 – 6 noiembrie.

În Moldova, vremea mai rece decât în mod obişnuit mai ales noaptea se va menţine până pe 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 11 – 14 grade şi de minime a căror medie se va situa între 1 şi 3 grade.

După acest interval vremea se va încălzi, devenind caldă pentru această perioadă, în intervalul 1 – 4 noiembrie, cu o medie a maximelor termice de 16 – 18 grade şi a minimelor de 6 – 9 grade.

Începând cu data de 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 11 – 12 grade şi minime de 4 – 5 grade, valori apropiate de cele normale în această regiune în prima decadă a lunii noiembrie.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar chiar şi în cea de-a doua săptămână, când probabilitatea pentru ploi slabe va fi mai ridicată doar în intervalul 4 – 7 noiembrie.

În Dobrogea, în primele cinci zile ale primei săptămâni, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale la nivelul acestei regiuni, respectiv media maximelor va fi de 11 – 14 grade şi cea a minimelor de 5 – 7 grade.

Vremea va deveni uşor mai caldă decât în mod obişnuit în intervalul 1 – 5 noiembrie, când sunt estimate maxime de 15 – 17 grade şi minime de 9 – 11 grade.

Ulterior, se va produce o răcire, astfel încât pe 7 noiembrie, în medie vor fi temperaturile maxime de 13 – 14 grade şi minime de 7 – 8 grade, valori apropiate de normele climatologice ale începutului lunii noiembrie.

Regimul pluviometric se va menţine deficitar pe parcursul celor două săptămâni, iar probabilitatea pentru ploi slabe va fi ceva mai ridicată doar în intervalul 4 – 7 noiembrie.

În Muntenia, vremea mai rece decât în mod obişnuit mai ales noaptea se va menţine până pe 30 octombrie, fiind caracterizată de temperaturi maxime, în medie de 12 – 14 grade şi de minime a căror medie se va situa între 1 şi 3 grade.

În intervalul 1 – 4 noiembrie, vremea va deveni caldă raportat la normele climatologice ale acestei regiuni, cu o medie a maximelor termice de 17 – 19 grade şi a minimelor de 7 – 9 grade.

Începând din 5 noiembrie, procesul de răcire va determina la sfârşitul celei de-a doua săptămâni, în medie, temperaturi maxime de 13 – 14 grade şi minime de 5 – 6 grade, valori apropiate de cele normale în prima decadă a lunii noiembrie.

Probabilitatea pentru ploi slabe la nivel local va fi mai ridicată doar în intervalul 4 – 7 noiembrie, iar în restul zilelor celor două săptămâni vor fi doar cu totul izolat burniţe.

În Oltenia, în intervalul 25 – 30 octombrie, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale, cu o medie a maximelor de 12 – 14 grade şi a minimelor de 2 – 4 grade.

Vremea se va încălzi apoi treptat, urmând să devină uşor mai caldă caldă decât în mod obişnuit în intervalul 2 – 4 noiembrie, când se vor atinge, în medie, temperaturi maxime de 17 – 18 grade şi minime de 7 – 9 grade.

Răcirea estimată pentru a doua parte a celei de-a doua săptămâni va conduce, pe 7 noiembrie, la o medie a maximelor termice de 12 – 13 grade şi a minimelor de 4 – 5 grade, valori normale pentru începutul lunii noiembrie în această regiune.

În prima săptămână numai cu totul izolat şi trecător va ploua slab, iar în cea de-a doua probabilitatea pentru ploi slabe va fi ceva mai ridicată în intervalul 3 – 7 noiembrie.

La munte, după perioada 25 – 29 octombrie, în care temperaturile maxime vor fi, în medie, de 6 – 8 grade, vremea se va încălzi uşor, iar media temperaturilor maxime pentru întreaga zonă montană va atinge 10 – 11 grade, în intervalul 30 octombrie – 2 noiembrie.

Mai târziu se estimează o scădere treptată a valorilor termice diurne, astfel încât pe data de 7 noiembrie media maximelor va ajunge la 4 – 5 grade. Media temperaturilor minime va fi uşor negativă, între -3 grade şi -1 grad, în intervalul 25 – 28 octombrie şi pe 7 noiembrie, iar în celelalte nopţi ale celor două săptămâni va avea valori de 1 – 4 grade.

În prima săptămână vremea va fi predominant frumoasă, dar în cea de-a doua se estimează zilnic precipitaţii mai ales ploi, local moderate cantitativ în intervalul 4 – 7 noiembrie.

Sursa foto: giropark.ru

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

De ce se îngălbenesc și se usucă castraveții abia formați – vezi 7 motive

Fără de fructe sănătoase de la bun început, nu...

Îngrășămintele cu azot: de ce sunt necesare și cum le folosim corect

Azotul, împreună cu fosforul și potasiul, sunt unii dintre cei mai importanți macronutrienți pentru creșterea și dezvoltarea plantelor. Îngrășămintele...

Cezar Gheorghe: Se așteaptă o criză a grâului la nivel mondial

Recolta de grâu la nivel mondial în anul 2022 s-ar putea să fie cu mult mai redusă decât prognozele...

Sprijin pentru fermierii din UE de până la 100.000 euro

Comisia Europeană a propus vineri o măsură excepțională finanțată de Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) pentru a...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate