18.3 C
București
luni, 15 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleVaslui: Cazuri de pestă porcină africană în două gospodării din comuna Codăeşti

Vaslui: Cazuri de pestă porcină africană în două gospodării din comuna Codăeşti

Două cazuri de pestă porcină africană au fost confirmate în două gospodării din localitatea vasluiană Pribeşti, au informat, marţi, reprezentanţii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA).

„La solicitarea DSVSA Vaslui, prefectul judeţului, Daniel Onofrei, a convocat, marţi, Centrul Local de Combatere a Bolilor, care a aprobat Planul de măsuri pentru combaterea pestei porcine africane în confirmare la porcii domestici. Facem apel la cetăţeni şi la crescătorii de porcine să identifice animalele deţinute în gospodărie conform legislaţiei în vigoare, să anunţe de urgenţă medicul veterinar în situaţia în care apar modificări în statusul de sănătate al porcinelor din gospodăriile proprii sau apar cazuri de mortalitate în rândul porcinelor. Proprietarii suinelor afectate de pesta porcină africană, care sunt identificate prin crotaliere, vor fi despăgubiţi conform legii. Totodată, atragem atenţia cetăţenilor că este interzis consumul cărnii de porc fără a fi efectuat examenul trichineloscopic al acesteia. În acest scop, cetăţenii sunt rugaţi să se prezinte la medicul veterinar cu probe de carne în vederea efectuării acestui examen”, a declarat directorul executiv al DSVSA Vaslui, Mihai Ponea.

Autorităţile sanitar-veterinare atrag atenţia asupra faptului că mobilitatea crescută a oamenilor şi transportul ilegal de animale pot duce la răspândirea mult mai rapidă a virusului în gospodăriile populaţiei.

„Responsabilitatea deţinătorilor de porcine din gospodăriile populaţiei privind identificare, sănătatea, bunăstarea, regulile minime de biosecuritate şi mişcarea animalelor reprezintă un element esenţial în prevenirea evoluţiei pestei porcine africane. În completarea măsurilor de prevenire a răspândirii bolii, se impune limitarea activităţilor de comercializare a porcinelor din exploataţiile noncomerciale. De asemenea, creşterea porcinelor în exploataţii în aer liber s-a dovedit a avea un înalt grad de risc de infectare din cauza contactului cu mediul silvatic, motiv pentru care este necesară interzicerea acestei forme de creştere a porcinelor în perioada în care pe teritoriul României evoluează focare de pestă porcină africană”, a mai precizat directorul DSVSA Vaslui. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Academia de Științe Agricole și Silvice, despre pesta porcină: Situația României, unică în UE

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu -...
‹ adv ›

Focar de pesta porcină africană într-o exploatație comercială din localitatea Golești; 20.000 de porci eutanasiați

În data de 23.01.2024, a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane într-o exploatație comercială din localitatea Golești, județul Vrancea,...

Sibiu: Al doilea focar de pestă porcină africană, în Presaca; vor fi ucişi 34 de porci

Prefectura a anunţat că a fost confirmat cel de-al doilea focar de pestă porcină africană, în localitatea Presaca, unde...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole