16.1 C
București
marți, 28 septembrie, 2021

-

HomepageȘtiriUE extinde negocierile cu privire la reforma Politicii Agricole Comune

UE extinde negocierile cu privire la reforma Politicii Agricole Comune

Discuţiile statelor UE privind reforma Politicii Agricole Comune vor continua vineri, a anunţat joi seară Comisia Europeană, după ce negociatorii nu au reuşit să ajungă la un acord referitor la reglementările menite să-i ajute pe micii fermieri şi să facă sectorul agricol mai verde.

Miniştrii europeni ai Agriculturii au demarat miercuri o reuniune de două zile pentru a da un impuls negocierilor între eurodeputaţi şi reprezentanţii statelor membre, negocieri care au început marţi.

Cele 27 de state membre UE au căzut de acord în luna octombrie 2020 cu privire la o reformă a Politicii Agricole Comune care se va aplica începând din ianuarie 2023, cu un buget de aproximativ 387 miliarde de euro pe o perioadă de şapte ani, dintre care 270 miliarde de euro sub formă de subvenţii directe către fermieri.

În paralel, Parlamentul European a adoptat propria sa foaie de parcurs şi, între timp, eurodeputaţii şi capitalele statelor membre bat pasul pe loc: cele două părţi trebuie să ajungă la o înţelegere pentru ca noua Politică Agricolă Comună să intre în vigoare.

„Negocierile încă continuă în cadrul acestui super trilog şi ne vom întâlni din nou mâine dimineaţă”, a scris pe Twitter comisarul pentru agricultură, Janusz Wojciechowski.

„Trilogul” se referă la negocierile trilaterale ale Comisiei cu statele membre UE şi cu Parlamentul European, care trebuiau iniţial finalizate miercuri.

Rămân în continuare mai multe puncte de dispută, în special cu privire la compatibilitatea din PAC şi strategiile europene din „Pactul verde” (care vizează ajungerea la neutralitatea emisiilor de carbon în 2050) şi cea privind „De la fermă la furculiţă” (securitatea alimentară).

Aceste strategii vizează reducerea cu 50% a utilizării pesticidelor până în 2030, precum şi rezervarea a unui sfert din terenurile arabile pentru culturile bio, obiective ambiţioase, dar care nu se regăsesc în PAC.

În centrul dezbaterilor este noul sistem al „eco-regimurilor”, adică primele acordate fermierilor care participă la programe de mediu mai stricte.

Eurodeputaţii cer ca statele membre să aloce cel puţin 30% din plăţile directe care vin de la UE pentru exploataţiile agricole, în timp ce statele membre au în vedere un prag de 20%, lăsând la latitudinea guvernelor de a defini conţinutul.

În cele din urmă, Portugalia, ţara care deţine în prezent preşedinţia rotativă a UE, a propus fixarea unui nivel minimal al „eco-regimurilor” de 23% în primii doi ani de tranziţie, pentru ca ulterior să se treacă la 25%, susţine un diplomat european.

Ţărilor UE li se cere să distribuie 10% din plăţile PAC către fermieri către fermele mai mici iar Comisia Europeană ar urma să analizeze posibilitatea legală de a aplica standardele UE în domeniul mediului şi sănătăţii pentru produsele agricole importate, pentru a se asigura că fermierii europeni nu sunt afectaţi de concurenţii din ţările cu reguli mai slabe.

Fermierii europeni şi grupul cooperativelor agricole Copa Cogeca susţin că fermierii nu vor reuşi să implementeze cerinţele de mediu din PAC deoarece vor primi subvenţii ai reduse.

Activiştii Greenpeace, care au manifestat miercuri la Bruxelles, denunţă ceea ce numesc o politică de „greenwashing”.

„Această Politică Agricolă Comună continuă să finanţeze creşterea animalelor în mod intensiv şi producţia de hrană de origine animală, care distrug natura, bulversează climatul şi falimentează micile exploataţii”, subliniază reprezentantul Greenpeace, Marco Contiero.

Sursa foto: severineanudenis.weebly.com

Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

CE a eliminat proiectele României de irigații din PNRR

Comisia Europeană a cerut României eliminarea proiectelor de irigaţii din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) deoarece autorităţile...
- adv -spot_img

AFIR oferă 20,5 milioane euro pentru sectorul pomicol

AFIR a publicat, Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.2a din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală...

Fertilizarea tutunului – norme de îngrășăminte, perioade

Tutunul are cerinţe mari faţă de elementele nutritive, atât din punct de vedere cantitativ, cât şi din cel al...

Noi pe Facebook

De citit

Programul TalentA 2021 a dat start celei de-a doua etape de înscriere a proiectelor

În sezonul 2021 s-au înscris în programul TalentA dezvoltat...

Comentarii recente

- adv -spot_img

S-ar putea să te interesezeRELAȚIONATE
Recomandările redacției