12.1 C
București
duminică, 3 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSuprafaţa agricolă afectată de secetă a crescut la 851.397 hectare

Suprafaţa agricolă afectată de secetă a crescut la 851.397 hectare

Suprafaţa totală afectată de secetă raportată miercuri a crescut la 851.397 hectare, cu 23.417 hectare mai mare faţă de cea consemnată marţi, aceasta fiind comunicată din 37 judeţe şi municipiul Bucureşti, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Conform datelor centralizate de MADR, principalele culturi de toamnă afectate sunt: grâu şi triticale – 189.049 ha; orz, orzoaică, ovăz, secară – 30.154 ha; rapiţă – 26.805 ha, în timp ce culturile de primăvară distruse de secetă sunt cele cultivate cu porumb – 347.713 ha, floarea soarelui – 172.504 ha, soia – 31.636 ha, plante furajere – 28.930 ha.

‹ adv ›

Judeţele care au raportat culturi afectate de secetă sunt: Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Caraş-Severin, Cluj, Constanţa, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Suceava, Teleorman, Timiş, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea şi municipiul Bucureşti.

Potrivit unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă publicat de MADR, fermierii ar putea primi despăgubiri de cel mult 1.500 de lei pe hectar pentru culturile înfiinţate în toamna anului 2021, afectate în procent de 100% de seceta pedologică.

Astfel, se acordă ajutor de stat beneficiarilor care au înfiinţat în toamna anului 2021 culturi de grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz şi rapiţă, iar acestea au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare cuprinse între 30% şi 100% conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor.

„Beneficiarii prezentei scheme sunt producătorii agricoli care au înfiinţat culturi în toamna anului 2021 şi au fost afectate de seceta pedologică în grade de afectare cuprinse între 30% şi 100% conform proceselor-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturi, respectiv: producătorii agricoli persoane fizice; producătorii agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările şi completările ulterioare; producătorii agricoli persoane juridice, indiferent de statutul lor juridic sau de modul lor de organizare”, precizează proiectul de act normativ.

Potrivit proiectului MADR, schema trebuie notificată la Comisia Europeană în baza articolului 108 (3) din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene, fiind considerată ajutor de stat.

‹ adv ›

Schema se aplică pe întreg teritoriul României până la data de 31 decembrie 2022. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Guvernul a aprobat ajutoarele tranzitorii în sectoarele zootehnic şi vegetal pentru 2025

În Ședința din 29 aprilie 2026, Guvernul României a...
‹ adv ›

Soluții pentru sectorul de suine: carne de porc românească, proaspătă și sigură pentru consumatori și procesatori

Ieri, 28 aprilie 2026, viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii, Tánczos Barna, a convocat o întâlnire de lucru cu...

Ministrul interimar al Agriculturii: Agenţia Naţională pentru Zootehnie trebuie să existe pentru a avea ameliorare în România

Agenţia Naţională pentru Zootehnie (ANZ) trebuie să existe pentru a exista ameliorare în România, dar analiza se face la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole