18.6 C
București
miercuri, 15 aprilie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleSprijin de 225,5 milioane de lei pentru crescătorii de bovine

Sprijin de 225,5 milioane de lei pentru crescătorii de bovine

Crescătorii de bovine vor beneficia în acest an de o schemă de ajutor de stat, în valoare de peste 225,5 milioane de lei, pentru susţinerea activităţii în contextul crizei economice generate de pandemia COVID 19, măsura fiind aprobată joi de Executiv, a anunţat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

„Prin prezentul act normativ se instituie o schemă de ajutor de stat cu caracter temporar pentru susţinerea activităţii crescătorilor din sectorul bovin, în contextul crizei economice generate de pandemia COVID – 19, valabilă până la data de 31 decembrie 2021, în scopul compensării pierderilor cauzate de pandemie. Beneficiarii sunt crescătorii care deţin animale din speciile bovine respectiv, întreprinderile individuale şi familiale, persoanele fizice autorizate, persoanele fizice, după caz, precum şi persoanele juridice”, se arată în comunicatul MADR remis AGERPRES.

Condiţiile de eligibilitate pentru obţinerea sprijinului sunt: deţinerea a minimum 3 capete bovine cu vârsta de minimum 16 luni la data de 31 ianuarie 2021, la care se pot adăuga bovine cu vârsta de minimum 7 luni la data de 31 ianuarie 2021, înregistrate în RNE; producerea şi valorificarea laptelui în luna ianuarie 2021; suma totală care poate fi acordată pentru fiecare întreprindere ce îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole nu depăşeşte echivalentul în lei a 225.000 euro.

Potrivit sursei citate, din valoarea totală a schemei de ajutor de 225.537.713,79 lei, pentru efectivul de bovine se alocă 182.708.014,97 lei, iar pentru cantitatea de lapte 42.829.698,82 lei. Sumele se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Perioada de depunere va fi de 30 zile lucrătoare, începând cu ziua următoare intrării în vigoare ordonanţei de urgenţă adoptate joi. 

‹ adv ›

Sursa foto: thefarmpedia.com

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

OCDE evaluează pozitiv agricultura României și indică noi direcții strategice

Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) a publicat...
‹ adv ›

MADR a publicat în dezbatere plafoanele ANT 2025. Peste 918 milioane lei pentru fermieri

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a publicat în transparență decizională proiectul de hotărâre de Guvern privind stabilirea plafoanelor pentru...

Guvernul a aprobat bugetul pentru schema de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor în 2026

Guvernul României a adoptat o hotărâre privind aprobarea sumei alocate schemei de ajutor de stat în sectorul creșterii animalelor...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole