7.2 C
București
sâmbătă, 23 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleȘedință - evitarea pagubelor produse agriculturii de fenomenele meteo

Ședință – evitarea pagubelor produse agriculturii de fenomenele meteo

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a convocat vineri o şedinţă de lucru interministerială pentru analizarea prognozelor hidrometeorologice din perioada următoare şi identificarea soluţiilor în vederea diminuării sau evitării pagubelor produse asupra culturilor agricole de fenomenele meteorologice prognozate, informează un comunicat al ministerului de resort remis AGERPRES.

„Am convocat această întâlnire pentru a analiza situaţia din punct de vedere al colaborării dintre Administraţia Naţională de Meteorologie şi Autoritatea pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, astfel încât să venim în sprijinul fermierilor care sunt afectaţi de această perioada critică, în care sunt fenomene meteorologice severe care aduc pagube importante culturilor agricole. Vrem să venim în ajutorul agricultorilor prin avertizările pe care le emitem, inclusiv cele de tip nowcasting, astfel încât să ştie la ce să se aştepte, iar pe baza avertizărilor de la ANM sistemele antigrindină să poată fi pregătite şi să intervină acolo unde sunt puncte de lansare”, a afirmat Tanczos Barna.

Ministrul Mediului a solicitat monitorizarea continuă a fenomenelor severe şi emiterea rapidă de avertizări hidrologice şi meteorologice, atunci când situaţia o cere.

Totodată, Tanczos Barna a explicat că vor fi informaţi şi factorii responsabili din cadrul Ministerului Economiei, pentru a se asigura măsurile necesare la minele şi iazurile de decantare aflate în administrarea acestei instituţii, astfel încât să nu existe probleme în această perioadă în care se aşteaptă cantităţi importante de precipitaţii.

La şedinţă au fost invitaţi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, directorul general al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, Gheorghe Căunei, precum şi specialiştii din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, ai Administraţiei Naţionale de Meteorologie, ai Administraţiei Naţionale „Apele Române” şi ai Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor.

În cadrul şedinţei, ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a menţionat că în ultima perioadă au fost utilizate 76 de rachete antigrindină, însă nu toată suprafaţa agricolă a ţării poate fi protejată de aceste sisteme.

De asemenea, Gheorghe Căunei, a susţinut că între ANM şi instituţia pe care o conduce există o colaborare foarte bună.

„ANM ne furnizează toate avertizările necesare, inclusiv date deja procesate, astfel încât să putem interveni rapid şi să protejăm suprafeţele unde avem sisteme. Avem în stoc cantitatea de rachete necesare. Avem soluţii iar acolo unde acţionăm avem succes, sunt activităţi care se vad, avem mijloace tehnice de ultimă generaţie şi softuri performante, imagini tridimensionale”, a afirmat directorul general al Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis vineri o avertizare meteorologică de Cod Galben şi Cod Portocaliu pentru intervalul 25 iunie 2021, ora 12:00 – 26 iunie 2021, ora 23:00.

În plus, ANM a emis 12 avertizări meteo de tip nowcasting Cod Roşu pentru averse torenţiale, vijelie puternică şi grindină de medie şi mare dimensiune.

De asemenea, Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis vineri o Avertizare Hidrologică Cod Galben si Cod Portocaliu pentru bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Olt, Ialomiţa, Călmăţui, Siret.

Sursa foto: observatorul.md

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

MADR: Consultări cu asociațiile reprezentative din sectorul vegetal și zootehnic

Principalele modificări ale proiectului de ordin privind modalitatea de implementare a intervenţiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic au fost...

Guvernul a aprobat cadrul general de implementare al Programului pentru Acvacultură și Pescuit 2021—2027

Hotărârea privind stabilirea cadrului general de implementare a operațiunilor cofinanțate din Fondul european pentru afaceri maritime, pescuit și acvacultură...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole