10 C
București
joi, 18 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleProducătorii de legume n-au nicio şansă să reziste pe piaţă dacă nu...

Producătorii de legume n-au nicio şansă să reziste pe piaţă dacă nu se asociază

Producătorii de legume pot să câştige mai mult pe un contract ferm, dacă îşi unesc forţele şi îşi vând producţia împreună, decât să alerge după preţuri mari de o zi, aşa cum se întâmplă în ultima perioadă, susţin reprezentaţii Cooperativei Ţara Mea.

„Micii producători de legume n-au nicio şansă să reziste pe piaţă dacă nu se asociază şi nu-şi unesc eforturile pentru a vinde producţia împreună. Ceea ce se întâmplă în această perioadă, de altfel o situaţie cu care ne întâlnim de ceva vreme, demonstrează încă o dată că fără predictibilitate şi o piaţă de vânzare asigurată, nu putem vorbi de un business sustenabil, nu există stabilitate, riscul major fiind acela ca recolta să ajungă la gunoi”, precizează reprezentanţii Cooperativei Ţara Mea, într-un comunicat remis AGERPRES.

Ei consideră că, „în goana după preţuri mari”, mulţi producători uită că, de fapt, este mai important să-şi valorifice recolta în întregime, decât să se bucure de beneficii de moment.

Când tragi linie la final de an, cel mai mult contează să ieşi pe plus şi să ai vândută toată marfa. De la vârfurile de preţ specifice începutului de sezon şi până la câteva zeci de bani pe kilogram, nu este cale lungă, iar de multe ori trecerea are loc brusc şi dramatic.

În aceste condiţii, fără preţuri competitive, România riscă să fie invadată de mărfuri de import, care oricum au o pondere însemnată chiar şi în plin sezon, precizează aceştia.

„Realitatea este că avem două categorii de mici producători români. Unii care acum încep, au o viziune pentru viitor, cred în predictibilitate, au un plan de dezvoltare, eventual au în desfăşurare proiecte pe fonduri europene şi sunt interesaţi să îşi asume colaborări pe termen lung şi, în extrema cealaltă, producătorii oportunişti, care s-au zbătut pentru un loc în piaţă şi care nu cred în colaborări win-win pe termen lung. Din păcate, cu toate eforturile noastre, aceştia din urmă sunt oamenii pe care nu te poţi baza. S-a întâmplat de mai multe ori să crească preţul de la o oră la alta, să încurce contractele în desfăşurare, să se bucure astăzi la un leu în plus, fără să înţeleagă că oportunismul şi predictibilitatea nu merg mână în mână. În cele mai multe cazuri, acestea au fost legumele româneşti aruncate. Pe termen lung, orice legumicultor poate face un calcul şi poate vedea că ar câştiga mai mult, cu mai puţin efort, pe un contract ferm anual, decât să alerge după un preţ mai mare într-o zi”, a declarat Florin Burculescu, preşedinte Cooperativa Ţara Mea.

Reprezentaţii cooperativei agricole au menţionat că producătorii români trebuie să fie conştienţi că atunci când preţul mărfii de import este mai mic decât cel practicat la intern, alegerea comercianţilor va fi către produsele din import, iar pentru a evita astfel de situaţii, este obligatoriu ca legumicultorii să aibă contracte de vânzare a producţiei încheiate din timp, cu clauze bine stipulate.

„Concret, să ştie încă din octombrie – noiembrie ce vor produce anul viitor şi în ce condiţii. Dacă ne raportăm la castraveţi, de exemplu, unul din produsele care au adus pierderi importante multor legumicultori, în acest an, putem spune că membrii Cooperativei Ţara Mea nu s-au confruntat cu astfel de probleme. S-a pornit de la un nivel de 5 lei/kg la început de sezon, după care în timp preţul a scăzut până la 80 de bani pe kilogram, însă dacă facem o medie ponderată, toţi vor ieşi bine. Cât despre producţie nevândută, nici nu se pune problema. Decât în situaţia mai sus anunţată, în care au alergat după câştig rapid, nu si-au respectat contractul şi, evident, au pierdut”, a precizat Burculescu.

El explică că producătorii nu pot produce la întâmplare, „să vâneze preţuri de pe o zi pe alta” şi să aştepte să meargă aşa la infinit, în condiţiile în care este suficient să intre în ţară câteva tiruri cu marfă de import ca preţurile să se prăbuşească şi producătorii să nu mai aibă ce să facă cu recolta.

Pe de altă parte, trebuie urmărite cu mare atenţie şi perioadele de intrare pe rod a plantelor, pentru că dacă în afară un anumit produs este în plină campanie de recoltare, pe când la noi este început de sezon, preţurile vor fi influenţate clar de conjunctura internaţională.

„Frigul din această primăvară a întârziat cu câteva săptămâni producţia obţinută cu costuri ridicate iar, din păcate, preţurile obţinute nu au fost pe măsura aşteptărilor pentru mulţi producători, care, în plus, nici nu au spaţii de depozitare. La câteva zeci de bani kilogramul de castraveţi sau cartofi timpurii, falimentul este iminent”, a explicat Burculescu.

De asemenea, reprezentanţii Cooperativei Ţara Mea mai susţin că în ultimii ani au fost destul de frecvente situaţiile în care toată lumea s-a înghesuit să înfiinţeze o anumită cultură, orientându-se după cererea din anul anterior, sau pentru a beneficia de programele de sprijin guvernamentale.

Este vorba de tomate, în mod special, dar şi de castraveţi, cartofi timpurii sau varză, culturi care au dat mari bătăi de cap legumicultorilor, nevoiţi să arunce recolta sau chiar să o distrugă în anumite sezoane, în absenţa cumpărătorilor.

„Poate că a venit momentul ca fermierii să înţeleagă că nu mai pot să mizeze ani la rândul pe aceeaşi cultură, că este nevoie de o diversificare a ofertei şi, din fericire, sunt destule segmente de piaţă neacoperite. De ce să nu acorde o atenţie mai mare unor culturi la care oricum nu reuşim să acoperim cererea din producţia internă şi pentru care există solicitări inclusiv din partea sectorului de procesare, aşa cum se întâmplă la vinete sau, de ce nu, ardeiul gras, de departe mult mai rentabil decât roşia sau castravetele?!”, au mai spus aceştia.

Potrivit datelor INS furnizate de asociaţia agricolă, producţia totală de legume în 2020 a fost de 3,5 milioane de tone, din care 712.000 tone au fost de tomate, 977.000 tone de varză albă, 188.000 de tone de castraveţi, 123.000 de tone de vinete, 208.000 tone de ardei şi 187.000 de tone de morcovi etc.

Cooperativa Ţara Mea este cea mai mare cooperativă agricolă din România cu peste 1.000 de fermieri membri, care desfăşoară activităţi pornind de la cultivarea legumelor, procesarea lactatelor şi până la producţia de carne de porc şi pasăre, produse finite şi băcănie.

În acest an, Cooperativa Ţara Mea a extins parteneriatul cu Kaufland şi pe segmentul de legume şi fructe, venind astfel în sprijinul micilor producători locali, cărora le garantează siguranţa cantităţilor cultivate şi vândute.

Programul include 237 de fermieri care vor asigura peste 9000 de tone de fructe şi legume în perioada mai-octombrie 2021, existând posibilitatea să fie extins pe termen mai lung.

Sursa foto: whatshot.in

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Cooperativa Ţara Mea reziliază contractele cu firmele austriece

Cooperativa Ţara Mea a demarat, începând de marţi, procedurile de sistare a oricăror parteneriate cu firme austriece, inclusiv bănci,...

Cooperativa Ţara Mea ajută producătorii români să îşi vândă produsele în supermarketuri

Cooperativa Ţara Mea a creat două programe destinate tuturor legumicultorilor care îşi doresc să devină membri, asigurând un circuit...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole