-1.8 C
București
joi, 19 februarie, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePreţurile alimentelor în UE au continuat să crească în 2023

Preţurile alimentelor în UE au continuat să crească în 2023

După creşterile substanţiale înregistrate în 2022, preţurile alimentelor în Uniunea Europeană au continuat să crească şi în 2023, chiar dacă la unele produse creşterile au fost mai lente decât în 2022, arată datele publicate joi de Eurostat.

Conform acestor date, în luna septembrie 2023, preţurile la ouă, unt şi cartofi în UE au fost mai mari decât în lunile ianuarie 2021 şi ianuarie 2022, dar nu la fel de mari ca în lunile precedente, în timp ce preţurile la uleiul de măsline au crescut constant.

‹ adv ›

În luna septembrie 2023, preţurile la uleiul de măsline în UE erau cu 75% mai mari decât în luna ianuarie 2021. În luna ianuarie 2022 preţurile erau deja mai mari cu 11% decât în luna ianuarie 2021, iar în perioada cuprinse între luna septembrie 2022 şi luna septembrie 2023, preţurile la uleiul de măsline au înregistrat o creştere dramatică.

Preţurile la cartofi au înregistrat şi ele o creştere semnificativă. Începând din luna ianuarie 2021 şi până în luna septembrie 2023, acestea au avut un avans de 53%, însă vârful de creştere (60%) a fost înregistrat în luna iunie 2023.

La ouă, preţurile din UE erau în luna septembrie 2023 cu 37% mai mari decât în luna ianuarie 2021. Însă datele Eurostat arată că preţurile la ouă s-au stabilizat în primele două trimestre ale acestui an şi au înregistrat chiar unele scăderi în lunile august şi septembrie ale acestui an.

Preţurile la unt au evoluat în mod similar. După un vârf înregistrat în luna decembrie 2022 (când au fost cu 44% mai mari decât în luna ianuarie 2021), preţurile la unt au început să scadă lent. În luna septembrie 2023, untul era cu 27% mai scump decât în luna ianuarie 2021. 

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Dumitru, fermier: „Am redus costul nutriției la găini cu 11 EUR/tonă datorită sorgului”

„Cele 112.000 de găini ale mele consumă 13,5 tone...
‹ adv ›

Fertilizarea grâului ecologic – rezultate experimentale obținute la USAMV Cluj-Napoca

USAMV Cluj-Napoca își menține și consolidează poziția de pilon strategic al cercetării agricole din România, cu impact nu doar...

Exporturile de zahăr ale Indiei ar urma să se reducă din cauza unei producţii sub aşteptări

India ar urma să producă în acest an mai puţin zahăr decât s-a estimat iniţial, deoarece precipitaţiile excesive au...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole