0.7 C
București
sâmbătă, 4 decembrie, 2021

-

HomepageȘtiriPreţul gazelor se prăbuşeşte în Europa, Rusia semnalează creşterea livrărilor

Preţul gazelor se prăbuşeşte în Europa, Rusia semnalează creşterea livrărilor

Preţul gazelor în Marea Britanie şi în Europa s-a prăbuşit vineri cu până la o cincime, în urma semnalelor că Rusia va creşte exporturile către regiune, după ce a restricţionat livrările timp de luni de zile relatează Financial Times.

Compania Gazprom a anunţat că şi-a atins obiectivul de umplere a depozitelor interne, la două zile după ce preşedintele Vladimir Putin a cerut companiei să înceapă să aprovizioneze depozitele europene.

Intervenţia vine după ce unii analişti au afirmat că Moscova a alimentat o criză energetică prin reducerea livrărilor. Preţurile spot din Marea Britanie au scăzut cu aproape 20%, după ce s-a tranzacţionat la niveluri record în cea mai mare parte a lunii octombrie.

Cu toate că preţurile sunt încă de aproximativ trei ori mai mari decât la începutul anului, scăderea va oferi o relaxare pentru industriile energofage şi va spori speranţele că efectele negative ale preţurilor la gaze asupra economiilor nu vor fi atât de grave.

Preocupările legate de inflaţie au fost, de asemenea, accentuate de creşterea preţurilor la gaze, ceea ce a sporit presiunea asupra băncilor centrale pentru a lua în considerare creşterea ratelor dobânzii.

Traderii au avertizat că preţurile ar putea creşte din nou în mod rapid dacă livrările suplimentare din Rusia nu se materializează în noiembrie, dar au spus că semnalele de la Moscova au fost suficiente pentru a bloca creşterea care se manifesta de luni de zile.

Contractele din Marea Britanie cu livrare în decembrie au scăzut cu 15%, în timp ce referinţa europeană a scăzut cu aproape 12%, la 65,70 euro pe megawatt oră, după ce în urmă cu două săptămâni se tranzacţiona la peste 100 de euro.

“Totul se leagă de Rusia şi de speranţa că, în sfârşit, livrările vor creşte, după jocurile pe care le-am văzut din partea Moscovei în acest an”, a declarat un director din domeniul comerţului cu energie.

Gazprom a anunţat vineri că va finaliza stocarea internă până pe 8 noiembrie, aceeaşi zi despre care Putin a spus că ar trebui să fie termenul pentru începerea livrărilor suplimentare spre Germania şi Austria, reduse la niveluri neobişnuit de scăzute înainte de iarnă.

Cu toate acestea, există în continuare îngrijorări legate de faptul că Europa începe iarna cu niveluri mai scăzute de gaze în depozite decât de obicei şi, dacă vremea va fi puţin mai rece decât în mod normal, aprovizionarea ar putea rămâne la limită, ceea ce ar oferi impulsiona preţurile.

Rusia a negat în mod constant restricţionarea livrărilor către Europa, dar şi-a limitat exporturile la cele acoperite de contracte pe termen lung în 2021 şi şi-a adus propriile instalaţii de stocare la niveluri mult mai scăzute decât cele normale pentru această perioadă a anului.

Putin a declarat că, dacă Europa doreşte mai mult gaz, atunci ar trebui să aprobe gazoductul Nord Stream 2 către Germania, care s-a confruntat cu opoziţia SUA şi a ţărilor est-europene.

De asemenea, aprovizionarea cu gaze s-a restrâns la nivel mondial, pe măsură ce economiile şi-au revenit după pandemie, Asia plătind o primă pentru a atrage mai multe încărcături de gaze naturale lichefiate, lăsând mai puţine spre Europa.

Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

APIA primește cereri pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2022

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că în cursul lunii decembrie 2021  se depun Cererile de...
- adv -spot_img

Cum alegem păsările, care vor fi productive și iarna

Înainte de perioada rece este o întrebare firească, așa cum temperaturile scăzute pot influența semnificativ atât sănătatea, cât și...

Ministrul Agriculturii caută soluţii pentru problemele industriei de morărit şi panificaţie

Aplicarea unui regim de impozitare asemenea celui practicat în domeniul construcţiilor pentru salariaţii din sectorul morărit, panificaţie şi produse...

Noi pe Facebook

De citit

Fătarea la vaci: de ce și cu cât aceasta poate întârzia

Crescătorii de bovine destul de des se plâng, că...

Comentarii recente

- adv -spot_img

S-ar putea să te interesezeRELAȚIONATE
Recomandările redacției