În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat astăzi, 26 iunie 2023, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 1221/2023 al Comisiei din 19 iunie 2023 de înregistrare a unei denumiri în Registrul indicațiilor geografice protejate (IGP), „Pită de Pecica – IGP”.
Astfel, Pită de Pecica – IGP se alătură celor 11 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată) și Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată).
În prezent, România mai are două produse care se află în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene, respectiv pentru dobândirea Indicației Geografice Protejate – Salinate de Turda, iar pentru dobândirea Specialității Tradiționale Garantate – Sardeluță marinată.
Denumirea produsului „Pită de Pecica – IGP” a dobândit protecția pe sistemul de calitate Indicație Geografică Protejată (IGP) în baza Regulamentului (UE) nr. 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare.
Indicația geografică protejată (IGP) evidențiază legătura dintre regiunea geografică specifică și denumirea produsului, în cazul în care o anumită calitate, reputație sau altă caracteristică poate fi atribuită în mod esențial originii sale geografice.
Pentru a beneficia de această etichetă de calitate, cel puțin una dintre etapele de producție, prelucrare sau preparare trebuie să aibă loc în regiune.
Produsul „Pită de Pecica – IGP” este un produs de brutărie copt și copt congelat obținut din aluat dospit și copt în cuptoare. „Pită de Pecica” este preparată din făină de grâu, drojdie proaspătă, apă și sare iodată. Produsul are formă neregulată, ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, cu greutatea de 4 kg, 2 kg, 1 kg sau 0,5 kg.