20.4 C
București
vineri, 12 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricolePesta porcină africană: 606 focare active la nivel naţional

Pesta porcină africană: 606 focare active la nivel naţional

Un număr de 606 focare de pestă porcină africană (PPA) erau active joi la nivel naţional, iar 65 de focare din gospodăriile populaţiei au fost stinse în ultima săptămână, conform informaţiilor publicate vineri de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Din numărul total al focarelor active, 21 de focare erau în exploataţii comerciale, iar 2 focare în exploataţii comerciale de tip A.

Un număr de 375.690 de porcine se află în focarele active.

În intervalul menţionat au mai fost înregistrate alte 52 de noi focare, astfel: 14 focare în judeţul Ialomiţa, 9 focare în judeţul Olt, 6 focare în judeţul Satu Mare, 4 în Teleorman, 3 în Vaslui, 2 în judeţele Gorj, Mureş şi Sibiu, câte un focar în judeţele Alba, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brăila, Buzău, Galaţi, Giurgiu, Iaşi, Ilfov şi Sălaj.

Pe de altă parte, de la prima semnalare a prezenţei virusului PPA în România – 31 iulie 2017 – şi până în prezent au fost diagnosticate 5.876 de cazuri la mistreţi, în 41 de judeţe.

Dintre acestea, în ultima săptămână, au fost înregistrate două cazuri noi de pestă porcină africană la mistreţi, un mistreţ vânat în judeţul Alba şi un mistreţ vânat în judeţul Sălaj.

În conformitate cu prevederile europene, cazurile la mistreţi se sting după cel puţin 2 ani de la apariţia lor.

Principalele cauze care duc la apariţia de noi focare de PPA sunt: intrarea/ieşirea porcinelor în/din exploataţii fără a se solicita medicului veterinar documente care să ateste starea de sănătate a acestora; scoaterea animalelor din zonele de restricţie (protecţie, supraveghere, infectată), deci nerespectarea restricţiilor prevăzute în prevederile Regulamentului delegat (UE) 2020/687, care trebuie să se stabilească şi să se aplice în aceste zone; sacrificarea animalelor bolnave fără notificarea medicului veterinar, carnea provenită de la acesta constituind în permanenţă o sursă de difuzare a virusului PPA (virusul rezistă în carne congelată peste doi ani); nerespectarea obligaţiei de către deţinători de a anunţa medicul veterinar atunci când la porcii pe care-i deţin apar îmbolnăviri şi/sau mortalităţi; de multe ori, aruncarea/abandonarea cadavrelor provenite de la porcii morţi de PPA în pădure, păşune, marginea apelor etc; nerespectarea măsurilor minime de biosecuritate, în multe exploataţii nonprofesionale aflate în zonele de protecţie şi supraveghere, stabilite şi aprobate în cadrul Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB). 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Academia de Științe Agricole și Silvice, despre pesta porcină: Situația României, unică în UE

Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe lonescu -...
‹ adv ›

Focar de pesta porcină africană într-o exploatație comercială din localitatea Golești; 20.000 de porci eutanasiați

În data de 23.01.2024, a fost confirmată prezența virusului Pestei Porcine Africane într-o exploatație comercială din localitatea Golești, județul Vrancea,...

Sibiu: Al doilea focar de pestă porcină africană, în Presaca; vor fi ucişi 34 de porci

Prefectura a anunţat că a fost confirmat cel de-al doilea focar de pestă porcină africană, în localitatea Presaca, unde...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole