13.8 C
București
marți, 3 octombrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriMinistrul Agriculturii va propune CE acordarea unor forme de sprijin destinate sectorului...

Ministrul Agriculturii va propune CE acordarea unor forme de sprijin destinate sectorului pescuit şi acvacultură

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin-Ionuţ Barbu, a anunţat că va propune Comisiei Europene acordarea unor forme de sprijin destinate sectorului pescuit şi acvacultură pentru compensarea efectelor produse de războiul din Ucraina, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Potrivit ministerului de resort, şeful de la Agricultură s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Producătorilor din Pescărie ROMFISH şi ai Patronatului Peştelui din România.

Principalele teme ridicate de reprezentanţii celor două organizaţii au vizat: finanţările europene în contractele derulate prin POPAM, situaţia terenurilor neconcesionate pe care sunt amplasate amenajări piscicole aflate în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA), tarifele apei şi autorizaţiilor/avizelor accesorii pentru acvacultură, birocraţia, păsările ihtiofage etc.

„În privinţa problemelor ce vizează proiectele finanţate din fonduri europene, ministrul a dispus realizarea verificărilor de către Corpul de control cu privire la modul în care au fost elaborate şi aplicate ghidurile solicitantului ale unor măsuri din Programul Operaţional pentru Pescuit şi Afaceri Maritime, aferent exerciţiului financiar 2014-2020, în raport cu legislaţia europeană. Concluziile raportului Corpului de control vor reprezenta baza pentru aplicarea măsurilor legale în cauză”, se spune în comunicat.

În cadrul discuţiei, ministrul Florin Barbu a precizat că va propune Comisiei Europene acordarea unor forme de sprijin destinate sectorului pescuit şi acvacultură pentru compensarea efectelor produse de războiul din Ucraina, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

Un alt aspect discutat în cadrul întâlnirii a făcut referire la problemele cu care se confruntă sectorul pescăresc pentru luciul de apă aflat în proprietatea Administraţiei Naţionale a Apelor Române.

În această privinţă, ministrul a propus crearea unui grup de lucru între reprezentanţii Ministerului Mediului şi ai Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ce se va formaliza prin intermediul unui ordin comun de ministru şi în baza căruia vor avea loc întâlniri ori de câte ori situaţia o va impune, pentru a identifica soluţiile adecvate.

Totodată, ministrul a subliniat că unul dintre obiectivele sale prioritare vizează atragerea tuturor fondurilor europene destinate sectorului pescăresc prin Programul pentru Acvacultură şi Pescuit (PAP) 2021-2027, ce dispune de o alocare financiară totală de 232 milioane euro.

În încheierea întâlnirii, oficialul MADR i-a asigurat pe cei prezenţi de toată deschiderea sa pentru un dialog eficient în beneficiul acestui sector.

  • Citește despre ->
  • MADR

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Barbu a anunțat o nouă metodă de acordare a ANT în zootehnie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat...
‹ adv ›

Bucharest Food Expo 2023: Punctul de întâlnire al Industriei Alimentare din România

În perioada 28 septembrie – 01 octombrie 2023, MADR va participa cu un spațiu dedicat la cea de-a doua...

Conferința anuală europeană „Pâinea Păcii”

Conferința anuală europeană „PeaceBread” (Pâinea Păcii) a fost găzduită anul acesta de Slovacia, în perioada 20- 22 septembrie 2023, la Modra. Tema conferinței din acest...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole