18.1 C
București
sâmbătă, 30 septembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriMiniştrii Mediului încearcă să ajungă la o abordare generală în legătură cu...

Miniştrii Mediului încearcă să ajungă la o abordare generală în legătură cu propunerea de regulament pentru refacerea naturii

Miniştrii Mediului din Uniunea Europeană se reunesc marţi la lucrările Consiliului Mediu şi vor încerca să ajungă la o abordare generală cu privire la o propunere de regulament privind refacerea naturii.

La reuniunea ce va avea loc la Luxemburg vor participa, din partea României, ministrul Mediului, Mircea Fechet, şi secretarul de stat pentru afaceri europene, Ionuţ Sorin Banciu.

Conform informaţiilor publicate pe site-ul Consiliului Europei, propunerea de regulament privind refacerea naturii vizează refacerea ecosistemelor, a habitatelor şi a speciilor din zonele terestre şi maritime ale UE.

Aceasta solicită statelor membre să stabilească măsuri de refacere care să acopere cel puţin 20% din zonele terestre şi maritime ale UE până în 2030 şi, în cele din urmă, toate ecosistemele care au nevoie de refacere până în 2050.

Abordarea generală va servi drept mandat de negociere cu Parlamentul European cu privire la forma finală a actelor legislative.

De asemenea, în cadrul reuniunii, miniştrii vor avea o dezbatere de orientare cu privire la o propunere de regulament privind standardele de emisii de CO2 pentru vehiculele grele noi.

Propunerea vizează reducerea în continuare a emisiilor de CO2 în sectorul transportului rutier, în conformitate cu obiectivele UE în materie de climă, prin consolidarea obiectivelor de reducere a emisiilor pentru 2030 şi prin stabilirea de noi obiective pentru 2035 şi 2040. În plus, în obiective vor fi incluse mai multe categorii de vehicule, în speţă autobuzele.

În cadrul secţiunii „Diverse”, preşedinţia şi Comisia îi vor informa pe miniştri cu privire la principalele reuniuni internaţionale recente. Comisia va furniza informaţii cu privire la punerea în aplicare a licitaţiilor pentru banca europeană de hidrogen ca serviciu pentru statele membre.

Italia îi va informa pe miniştri cu privire la candidatura Romei pentru a găzdui EXPO 2030. Cehia va furniza informaţii cu privire la instrumentele economice de sprijinire a economiei circulare şi a reciclării. Franţa şi Spania îi vor informa pe miniştri cu privire la consolidarea politicilor de adaptare la schimbările climatice. şi Spania îşi va prezenta programul de lucru în calitate de viitoare preşedinţie.

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Barbu a anunțat o nouă metodă de acordare a ANT în zootehnie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat...
‹ adv ›

Produse de la producători, direct pe Raftul cu Bunătăți Locale din județul Vâlcea

De astăzi, județul Vâlcea se alătură celui mai amplu program pentru susținerea micilor producători, Raftul cu Bunătăți Locale, inițiat...

Ministrul Energiei: Până la sfârşitul acestui an ar trebui să avem o lege pentru energia eoliană offshore

România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an, consideră ministrul Energiei,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole