-2 C
București
miercuri, 31 decembrie, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMinisterul Agriculturii vizează accelerarea execuţiei lucrărilor de investiţii în sistemele de irigaţii

Ministerul Agriculturii vizează accelerarea execuţiei lucrărilor de investiţii în sistemele de irigaţii

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a avut în data de 5 septembrie 2022, o întâlnire de lucru cu reprezentanţii constructorilor pentru obiectivele de investiţii din domeniul irigaţiilor aflate în diverse stadii de execuţie, precum şi cu beneficiarii direcţi, respectiv fermierii, membri ai Organizaţiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigaţii.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), şedinţa a avut ca scop principal punerea de acord cu toate părţile implicate pentru realizarea la timp a lucrărilor de investiţii, astfel încât fermierii să fie la curent cu termenele de execuţie asumate de către contractori.

‹ adv ›

Conform sursei citate, ministrul monitorizează stadiul de execuţie a lucrărilor, astfel încât, cu implicarea fermierilor şi a constructorilor, termenele de punere în funcţiune să fie respectate întocmai. De asemenea, este necesară o planificare riguroasă a viitoarelor investiţii în zonele neirigate, pentru a da fermierilor predictibilitate în programarea înfiinţării culturilor.

„Vreau să vă asigur că toate obiectivele de investiţii sunt în atenţia mea, pentru că avem la MADR tabloul de comandă. Astfel că, graficul de execuţie al lucrărilor este urmărit îndeaproape, inclusiv la faţa locului, când merg în teren. Am ţinut foarte mult să avem discuţii punctuale pentru fiecare zonă din ţară, pentru ca lucrările de investiţii să se încheie în termenele stabilite şi să nu existe niciun fel de întârzieri”, a afirmat ministrul Daea în cadrul întâlnirii.

La discuţii au mai participat directorul general al Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare, Cornel Popa, precum şi Elena Filip, directorul Direcţiei Îmbunătăţiri Funciare şi Fond Funciar. 

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Sprijinul pentru crescătorii de porci Bazna și Mangalița a fost majorat

Fondurile destinate sprijinirii crescătorilor de porci de reproducție din...
‹ adv ›

Guvernul suplimentează sprijinul pentru motorina din agricultură cu 212,2 milioane de lei

Guvernul a aprobat joi suplimentarea sprijinului financiar acordat fermierilor pentru motorina utilizată în agricultură, în valoare de 212,2 milioane...

Negocieri europene pentru pescuitul din 2026–2028: România își prezintă poziția la Bruxelles

Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Violeta Muşat, ia parte, în perioada 11–12 decembrie 2025, la...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole