9 C
București
marți, 23 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleMADR: Avans de 70% din plăţile directe în sectorul vegetal, din 16...

MADR: Avans de 70% din plăţile directe în sectorul vegetal, din 16 octombrie

Guvernul a aprobat miercuri acordarea în avans a plăţilor în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal, începând cu data de 16 octombrie 2022, într-un procent de maximum 70%, informează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Potrivit sursei citate, peste 800.000 fermieri vor putea beneficia de aceste forme de sprijin.

„Am avut în vedere, încă de la preluarea mandatului de ministru, să solicit Comisiei Europene acordarea avansului din subvenţiile la hectar într-un procent mai mare de 50%. Fermierii s-au confruntat cu un an agricol atipic, motiv pentru care am făcut toate demersurile necesare, astfel încât să venim în sprijinul lor. Oficialii europeni au decis că statele membre pot plăti avansuri de până la 70% în cazul plăţilor directe pentru anul de cerere 2022”, a afirmat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Hotărârea aprobată de Executiv stabileşte şi cuantumul pe hectar al plăţii unice pe suprafaţă pentru anul 2022, al plăţii redistributive şi intervalele de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu şi al plăţii pentru tinerii fermieri.

Astfel, cuantumurile pentru plăţile directe în sectorul vegetal sunt: schema de plată unică pe suprafaţă (96,2796 euro/ha), plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha şi 5 ha, inclusiv (5 euro/ha) şi peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv (48,7184 euro/ha), plata pentru înverzire (58,5308 euro/ha) şi plata pentru tinerii fermieri (48,1398 euro/ha).

Sumele necesare pentru aplicarea plăţilor directe în sectorul vegetal, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă, se asigură din prevederile bugetare aprobate Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Barbu: Au fost puse bazele unor proiecte majore de investiţii în zootehnie, în cadrul vizitelor în Qatar şi EAU

Potenţialul uriaş al agriculturii româneşti a fost prezentat oficialilor...
‹ adv ›

MADR: Tehnologia rachetelor antigrindină nu produce o creştere a emisiilor de poluanţi în aer, apă sau sol

Exploatarea infrastructurii operaţionale din cadrul Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor (SNACP) nu produce o creştere a...

Ajutor de minimis de 2.000 de lei pe scroafă/an pentru crescătorii de porci de reproducţie din rasele Bazna şi Mangaliţa

Hotărârea privind aprobarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangalița pentru anul...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole