7.4 C
București
joi, 14 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleJudeţul Bihor - primul loc în ţară la proiecte finanţate prin Programul...

Judeţul Bihor – primul loc în ţară la proiecte finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020

Judeţul Bihor s-a plasat pe primul loc în ţară privind proiectele finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014- 2020, cu un număr de 3.800 de contracte semnate în valoare totală de 320 milioane de euro, a declarat vineri, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor, Cristian Buzlea.

Potrivit acestuia, judeţul Bihor se situează foarte bine şi în privinţa situaţiei portofoliului de proiecte aferente Programul de Tranziţie 2021 -2023, deoarece până în acest moment au fost semnate 1.105 contracte în valoare de 75 milioane de euro, iar până la finalizarea procedurilor de contractare, valoarea totală va creşte până la 80 de milioane de euro.

Întrebat căror factori se datorează aceste rezultate, directorul Buzlea a răspuns că este un cumul de factori – în primul rând încrederea pe care o au beneficiarii în angajaţii OJFIR, experienţa pozitivă pe care o au cu agenţia şi promovarea pe care personalul instituţiei o face în judeţ. În plus, în Bihor există şi un număr mare de firme profesioniste de consultanţă.

„De exemplu, înainte de a deschide sesiunile pe Tranziţie, eu personal am fost în 47 de comune şi m-am întâlnit cu oamenii. Facem promovare, explicăm, îi ajutăm pe oameni să folosească mecanismul acesta de finanţare europeană. Eu întotdeauna închei spunându-le: „Dacă voi nu luaţi banii aceştia, îi vor lua alţii!” După cum am observat deja, beneficiarii vor fi interesaţi şi de Programul Naţional Strategic, lucru observabil şi din numărul mare de persoane interesate care au început să ne solicite, telefonic sau în audienţe, informaţii. Eu cred că numărul aplicanţilor va fi unul mare, în creştere faţă de programările anterioare”, a afirmat directorul OJFIR.

Cristian Buzlea a mai precizat că în cadrul calendarului de lansare a sesiunilor din Programul Naţional Strategic (PNS) 2023-2027, de săptămâna viitoare va demara o campanie tehnică de promovare, cu câte două-trei întâlniri de informare organizate săptămânal, în diferite localităţi din judeţ.

„Vom încerca să ajungem în cât mai multe localităţi din judeţul nostru, în întâlniri cu grupuri de interes, cooperative, asociaţii de producători, astfel încât informaţia să fie diseminată pe arii cât mai largi şi corect expuse. Vom încerca să nu ne suprapunem cu angajaţii Direcţiei Agricole, astfel încât să acoperim cât mai mult din teritoriu”, a menţionat directorul OJFIR Bihor.

În opinia acestuia, anul 2023 reprezintă un an al provocărilor pentru fermierii bihoreni, dar şi pentru primăriile din judeţ, un an în care valoarea totală a submăsurilor de dezvoltare rurală scoase la licitaţie este de peste 2,5 miliarde de euro.

„Este un an în care trebuie să fim la fel de responsabili ca şi până acum, beneficiarii – prin depunerea de cereri de finanţare corelate cu nevoile de dezvoltare identificate la nivelul fermei sau al UAT – ului, iar noi, ca şi autoritate de instrumentare, să răspundem imediat cerinţelor legate de evaluare şi contractare, într-o relaţionare profesională corectă şi eficientă” a conchis directorul OJFIR Bihor.

  • Citește despre ->
  • PNDR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Suma alocată zootehniei în bugetul PNDR este de 350 milioane de euro

Suma alocată zootehniei în bugetul PNDR din perioada de...
‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole