12 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGuvernul a aprobat fonduri europene pentru retehnologizarea IMM-urilor din domeniul industriei agroalimentare

Guvernul a aprobat fonduri europene pentru retehnologizarea IMM-urilor din domeniul industriei agroalimentare

Guvernul a aprobat alocarea de fonduri europene pentru retehnologizarea IMM-urilor din domeniul construcţiilor şi industriei agroalimentare, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş.

„O altă măsură aprobată tot în cadrul politicii de coeziune 2014-2020 este referitoare la retehnologizarea IMM-urilor din domeniul construcţiilor şi industriei agroalimentare. Aici, pe domeniul de activitate construcţii am avut în vedere pe cei care sunt implicaţi în implementarea proiectelor de infrastructură, mai ales a celor din zona transporturilor, dar şi furnizorii de materii prime pentru aceste tipuri de proiecte, întrucât este o perioadă în care, dat fiind volum mare de proiecte pe care îl implementăm, şi volumul de materie primă necesar pentru implementarea proiectelor a crescut. Aşa încât domeniul construcţiilor, cel pentru care s-au alocat cele 150 de milioane de euro, priveşte atât partea de echipamente, utilaje, cât şi partea de dotări specifice, încât să avem o contribuţie la sporirea capacităţilor de producţie necesare, cum am spus, pentru implementarea proiectelor noastre de infrastructură de transport”, a declarat Marcel Boloş, vineri, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

El a detaliat şi măsura care vizează procesarea produselor şi materiei prime din domeniul agroalimentar, cu un buget total de 150 de milioane de euro.

„Deci, de asemenea, e posibilă accesarea de fonduri de către IMM-uri pentru ceea ce înseamnă partea de retehnologizare şi dotarea acestora cu echipamente specifice. Granturile au valori cuprinse între 50.000 de euro şi 500.000 de euro. Numărul de beneficiari estimaţi este de peste 2.000”, a declarat Boloş.

Ministrul a precizat că în cursul lunilor august şi septembrie va avea loc lansarea apelurilor de proiect şi punerea în dezbatere a ghidului necesar pentru ca aceste fonduri să fie accesate. 

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Sorin Minea: Industria alimentară din România se află în al doilea mare moment dramatic

Industria alimentară din România se află în al doilea...
‹ adv ›

Operatori economici din industria agroalimentară, amendaţi cu 715.200 de lei în octombrie

Unităţi din industria agroalimentară au fost sancţionate, în cursul lunii octombrie, cu amenzi în valoare totală de 715.200 de...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole