24.9 C
București
sâmbătă, 30 septembrie, 2023

-

‹ adv ›
HomepageȘtiriGrupul Cris-Tim obţine accesul pe piaţa SUA pentru salamul de Sibiu IGP

Grupul Cris-Tim obţine accesul pe piaţa SUA pentru salamul de Sibiu IGP

Grupul Cris-Tim a fost acreditat pentru exportul salamului de Sibiu IGP pe piaţa din Statele Unite în urma unui audit al Food Safety and Inspection Service (FSIS) efectuat în România, informează producătorul de mezeluri.

Potrivit unui comunicat al companiei, auditul a certificat că sistemul românesc de inspecţie a cărnii şi produselor din carne poate asigura controlul final, supravegherea şi aplicarea legislaţiei.

Obţinerea acestei acreditări este rezultatul unui efort conjugat al Cris-Tim şi al altor producători de mezeluri din România, al Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi al ambasadelor celor două ţări – SUA şi România.

Grupul Cris-Tim a îndeplinit toate cerinţele necesare pentru a fi finalizată echivalarea sistemului de inspecţie a cărnii din România cu cel din SUA, se arată în comunicat.

Pentru redeschiderea pieţei americane pentru carnea şi produsele din carne din ţara noastră, echipa tehnică din cadrul Grupului Cris-Tim a fost în contact permanent cu ANSVSA, FSIS şi cu Serviciul de Inspecţie pentru Sănătatea Animalelor şi a Plantelor din cadrul Ministerului american al Agriculturii (USDA-APHIS).

„A fost un efort de echipă în care am dezvoltat un set specific de proceduri care să poată corela constant cerinţele şi să asigure, în final, echivalarea sistemului de inspecţie. Conducerea Grupului Cris-Tim a fost direct implicată alături de echipa tehnică internă pentru a beneficia de toate pârghiile necesare în scopul implementării cerinţelor ANSVSA, FSIS şi USDA-APHIS”, a declarat Cristina Licu, director Calitate-Protecţia mediului în cadrul Cris-Tim.

România este acum eligibilă să exporte salamurile crud-uscate şi mai ales Salamul de Sibiu IGP.

„Mulţumim în mod special ANSVSA, domnului preşedinte Alexandru Bociu, vicepreşedinţilor şi întregii conduceri pentru toate eforturile depuse. După ani de muncă susţinută, este prima conducere care a făcut posibilă această realizare, cu beneficii atât pentru economia ţării noastre, cât şi pentru producătorii de carne din România. Totodată, mulţumirile noastre merg şi către Ambasada SUA în România, către Ambasada României în SUA, cât şi către ceilalţi producători din România care prin eforturile depuse, au dus la obţinerea acestei acreditări extrem de importante pentru ţara noastră”, a declarat CEO-ul grupului, Radu Timiş Jr.

Fondat de familia Timiş acum trei decenii ca o mică afacere, Grupul Cris-Tim este astăzi liderul pieţei de carne procesată şi al pieţei de ready meals, totodată un jucător important în domeniul lactatelor şi al ospitalităţii. Grupul este şi cel mai mare jucător cu capital românesc de pe piaţa locală care deserveşte 18 ţări europene dintre care două în afara Uniunii Europene.

Peste 35% dintre produsele exportate sunt din categoria de salamuri, urmate îndeaproape de mici, parizer, specialităţi şi cârnaţi. Exportul este prioritar în strategia de creştere a Grupului Cris-Tim, cu o pondere anuală în cifra de afaceri de peste 12% la acest moment.

În 2017, Cris-Tim a lansat în premieră Eticheta Curată, devenind primul producător de astfel de produse.

România este eligibilă să exporte salamurile crud – uscate şi conservele de carne de porc în SUA după ce raportul final al misiunii de audit al Food Safety and Inspection Service (FSIS) a concluzionat că sistemul românesc de inspecţie a cărnii şi produselor din carne este organizat astfel încât să ofere controlul final, supravegherea şi aplicarea legislaţiei, a anunţat, pe 8 mai, Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).

Fermier din Bulgaria: Am crescut recolta la porumb de 3,5 ori instalând sistemul de irigare Variant Irrigation

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Florin Barbu a anunțat o nouă metodă de acordare a ANT în zootehnie

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, a vizitat...
‹ adv ›

Produse de la producători, direct pe Raftul cu Bunătăți Locale din județul Vâlcea

De astăzi, județul Vâlcea se alătură celui mai amplu program pentru susținerea micilor producători, Raftul cu Bunătăți Locale, inițiat...

Ministrul Energiei: Până la sfârşitul acestui an ar trebui să avem o lege pentru energia eoliană offshore

România ar trebui să aibă o lege pentru energia eoliană offshore până la sfârşitul acestui an, consideră ministrul Energiei,...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole