15 C
București
vineri, 19 aprilie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleGripa aviară: Crescătorii francezi de păsări cer o vaccinare la nivel european

Gripa aviară: Crescătorii francezi de păsări cer o vaccinare la nivel european

În contextul unei epizootii de gripă aviară, crescătorii francezi de păsări au făcut marţi un apel pentru o „vaccinare în întreaga Uniune Europeană”, atunci când vaccinul va fi disponibil, în caz contrar existând pericolul apariţiei unor distorsiuni comerciale, transmite AFP.

În Franţa, unde aproximativ 3,3 milioane de păsări au fost sacrificate după 1 august, Guvernul şi-a fixat ca obiectiv demararea primei campanii de vaccinare a păsărilor în toamna anului 2023.

Într-un comunicat de presă difuzat marţi, Asociaţia Crescătorilor de Păsări din Franţa (ANVOL) a cerut statului francez să pună în practică o „diplomaţie sanitară” şi să acţioneze astfel încât „vaccinarea împotriva gripei aviare să fie adoptată în întreaga Uniune Europeană”.

„Ar fi de neînţeles ca anumite state membre UE, importante crescătoare de păsări, să refuze cadrul european pentru vaccinare şi să utilizeze acest argument ca un avantaj comercial”, subliniază ANVOL.

În acest moment, nu există un vaccin care să fie suficient de eficient împotriva gripei aviare şi care să dispună şi de autorizaţia necesară pentru a fi pus pe piaţă. O reglementare europeană care să autorizeze principiul vaccinării „ar trebui să intre în aplicare la finele lunii februarie”, potrivit Guvernului de la Paris, în condiţiile în care în urmă cu doar un an „profesioniştii din sector şi părţile implicate erau ferm împotrivă”.

Cinci state membre UE lucrează la dezvoltarea unui vaccin împotriva gripei aviare. Franţa şi Ungaria lucrează la un vaccin pentru palmipede (raţe, gâşte), Ţările de Jos şi Belgia lucrează la un vaccin pentru găini şi Italia la unul pentru curcani.

În rândul importatorilor, rămâne riscul ca anumite ţări să refuze să cumpere păsări sau produse provenite de la păsările vaccinate, de teamă că vaccinul va masca prezenţa maladiei şi că virusul gripei aviare se va răspândi pe furiş şi la ei.

În contextul în care „crescătorii de păsări din Franţa realizează exporturi de peste un miliard de euro pe an”, ANVOL a cerut garanţii pentru a păstra echilibrul economic al unui sector „ale cărui exporturi reprezintă peste 60% din cifra de afaceri”.

„Închiderea pieţelor de export ale Franţei ar avea consecinţe dezastruoase pentru anumite zone în materie de locuri de muncă”, potrivit ANVOL, care susţine că reprezintă un sector care asigură aproximativ 100.000 de locuri de muncă.

Franţa, al doilea crescător de păsări din Uniunea Europeană în 2021, ar urma să treacă pe locul patru, după Polonia, Spania şi Germania, cu o ofertă care posibil să scadă cu aproape 10% în 2022, un an marcat de explozia gripei aviare, potrivit unei estimări publicate în luna septembrie de ANVOL.

Gripa aviară este o boală virală foarte contagioasă, care apare în principal la păsările de curte şi la păsările de apă sălbatice. Virusurile gripei aviare sunt virusuri cu patogenitate ridicată sau scăzută (HPAI, respectiv LPAI) în funcţie de caracteristica moleculară a virusului şi de capacitatea acestuia de a provoca boli şi mortalitate la pui.

În mod normal, gripa aviară începe să se manifeste toamna, virusul fiind transportat de păsările sălbatice migratoare care vin din Asia în Europa. Ţările care descoperă boli animale periculoase precum pesta porcină africană sau gripa aviară înalt patogenă trebuie să avertizeze imediat Organizaţia Mondială pentru Sănătate Animală (OIE) şi să trimită regulat rapoarte de evoluţie.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Botoşani: Focar de gripă aviară într-o gospodărie din Băluşeni

Un focar de gripă aviară a fost înregistrat în...
‹ adv ›

Ungaria anunţă descoperirea unui focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1

Ungaria a descoperit un focar de gripă aviară înalt patogenă H5N1 la o fermă de fazani din judeţul Jasz-Nagykun-Szolnok,...

Reuters: Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe care au fost vaccinate

Franţa a descoperit un focar de gripă aviară la o fermă de raţe din regiunea Vendee, a anunţat joi...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole