12.5 C
București
vineri, 9 mai, 2025
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleFranţa nu este de acord cu utilizarea termenului „carne” pentru produsele pe...

Franţa nu este de acord cu utilizarea termenului „carne” pentru produsele pe bază de plante

Franţa intenţionează să interzică utilizarea termenilor precum „carne” sau „cârnaţi” pentru produsele alimentare pe bază de proteine vegetale, potrivit unui decret publicat joi, în încercarea de a evita confuzia cu privire la alternativele la carne, transmite Reuters.

Franţa este prima ţară din Uniunea Europeană care adoptă o astfel de măsură.

‹ adv ›

Piaţa produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt produse pe bază de plante, a crescut foarte mult în ultimii ani, ceea ce a atras investiţii semnificative din partea marilor grupuri din industria agroalimentară, care speră să profite de tendinţa de trecere la alimentaţia sănătoasă, care să includă mai puţină carne roşie.

„Nu va fi posibilă utilizarea unei terminologii specifice sectorului, asociată în mod tradiţional cu carnea şi peştele, pentru a desemna produse care nu au legătură cu sectorul animal”, se arată în decretul oficial.

Însă, această reglementare se aplică numai produselor fabricate în Franţa, iar cel mai mare grup de lobby al sectorului agricol francez, FNSEA, a apreciat că reglementarea nu merge suficient de departe, deoarece lasă deschisă uşa pentru importuri.

La rândul său, Asociaţia Industriei Cărnii din Franţa, Interbev, a salutat implementare unei legi care a fost adoptată iniţial în 2020, imediat după ieşirea din carantină.

„Această prevedere este primul pas pe teritoriul francez, un pionier în protejarea denumirilor sale, care ar trebui extinsă la nivel european”, a apreciat Asociaţia, într-un comunicat de presă.

Curtea Europeană de Justiţie a interzis deja expresii precum „lapte de soia” şi „brânză vegană”, hotărând că termeni precum lapte, smântână, unt, brânză şi iaurt nu pot fi utilizaţi pentru produse care nu sunt lactate.

‹ adv ›

În schimb, termenul „burger” utilizat de multe branduri, inclusiv de firmele americane Beyond Meat, Impossible Foods şi Burger King, va putea fi folosit în continuare, deoarece acesta nu se referă în mod specific la carne, a precizat un purtător de cuvânt de la Interbev.

Fondurile specializate în investiţiile cu grad mare de risc, dar şi investiţiile făcute de nume mari din industria agroalimentară, precum Cargill, Danone şi Nestle, au stimulat un ritm mare de creştere pentru industria produselor alimentare care seamănă cu carnea, dar sunt fabricate pe bază de proteine din plante.

Potrivit firmei de cercetare ResearchAndMarkets, această industrie ar urma să înregistreze o creştere de 19% pe an în perioada 2022 – 2027.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

‹ adv ›

Cod roşu de grindină şi vijelie puternică în localităţi din judeţele Dolj şi Mehedinţi

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare nowcasting Cod roşu de grindină şi vijelie puternică, valabilă până la...

Producători din toată țara, pe 18 mai, la Târgul Mierii de la Muzeul Satului

Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti va găzdui, pe 18 mai, Târgul mierii, eveniment dedicat sărbătoririi Zilei Internaționale a...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole