joi, 19 mai, 2022
10.1 C
București

-

HomepageȘtiriEximBank şi AFIR colaborează pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene

EximBank şi AFIR colaborează pentru creşterea absorbţiei fondurilor europene

EximBank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un acord de colaborare cu scopul de a sprijini – prin finanţarea companiilor eligibile – accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), în perioada de tranziţie 2021 – 2022.

„EximBank se implică permanent în susţinerea proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, prin identificarea celor mai potrivite soluţii pentru a sprijini companiile româneşti în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Oferim o gamă extinsă de produse adaptate specificului şi cerinţelor programului PNDR, astfel încât, în funcţie de tipul proiectului, beneficiarii eligibili să poată accesa: credite de prefinanţare a grantului, credite pentru cofinanţarea contribuţiei proprii la cheltuielile eligibile şi neeligibile sau scrisori de garanţie bancară de restituire a avansului”, a spus Traian Halalai, preşedintele executiv al EximBank, într-un comunicat transmis joi AGERPRES.

La rândul său, directorul general AFIR, Mihai Moraru, susţine că acest acord de colaborare va sprijini în mod concret beneficiarii PNDR în a obţine credite avantajoase.

„Iniţiativa pe care am avut-o la AFIR, aceea de a face demersurile necesare pentru a facilita accesul la finanţarea privată pentru solicitanţii şi beneficiarii noştri, începe să prindă contur. Avem deja acorduri de colaborare în derulare şi am speranţa că acest lucru va sprijini în mod concret beneficiarii PNDR în a obţine credite avantajoase pentru a-şi asigura atât partea de cofinanţare, cât şi pe cea de rulaj aferentă implementării proiectului”, a declarat Mihai Moraru..

EximBank este o instituţie specializată ce se implică activ în susţinerea şi promovarea mediului de afaceri românesc. Instrumentele sale financiare sunt dedicate exclusiv segmentului corporate şi pot fi accesate în condiţii avantajoase de orice tip de societate comercială, fie că este IMM sau companie mare, derulează tranzacţii internaţionale, ori se adresează pieţei interne.

AFIR are ca atribuţie implementarea tehnică şi financiară a PNDR 2020. Până în prezent, 67.828 de fermieri, procesatori, antreprenori şi autorităţi publice au încheiat contracte de finanţare cu AFIR pentru a primi fonduri europene nerambursabile prin PNDR 2020.

Valoarea plăţilor efectuate de către AFIR, până în prezent, beneficiarilor Programului se ridică la 7,65 de miliarde de euro, ceea ce reprezintă un grad de absorbţie efectivă a fondurilor alocate de peste 81,24%.

Pentru perioada de tranziţie, 2021 – 2022, AFIR mai are la dispoziţie fonduri pentru agricultură şi dezvoltare rurală în valoare totală de 3,28 miliarde de euro.

Sursa foto: unimedia.info

Elena Balamatiuc
Elena Balamatiuc
Redactor @ Agrobiznes

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Recomandate

Olt: Numărul fermierilor înscrişi în programul pentru usturoi, aproape dublu faţă de anul trecut

Numărul fermierilor din judeţul Olt înscrişi în acest an...

Tratamente la cireș – scheme și perioade recomandate

Cultura cireșului este una dintre sâmburoasele destul de pretențioase la îngrijire, în acest sens fiind foarte importante menținerea sub...

Se desfășoară RALF 2022 Romanian Agriculture Leadership Forum

RALF este primul eveniment din România dedicat marilor fermieri și liderilor din agricultură, care prezintă anual la București bune...

Directorul general al APIA, participă astăzi la Paris, la cea de a 51-a Conferință a Directorilor Agențiilor de Plăți din Uniunea Europeană

Adrian Pintea, directorul general al APIA, participă astăzi la Paris, în Franța, la cea de a 51-a Conferință a...
‹ adv ›

Comentarii recente

Top Recomandate