-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleElveţia este pe cale să devină importator net de brânză, pentru prima...

Elveţia este pe cale să devină importator net de brânză, pentru prima dată în istorie

Elveţia va importa în acest an mai multă brânză decât va exporta, pentru prima dată în istorie, a avertizat preşedintele Asociaţiei producătorilor de produse lactate din ţara cantoanelor, informează AP.

Deschiderea pieţei laptelui din Elveţia a pus presiune asupra producătorilor locali în ultimii ani, astfel că unii au decis pur şi simplu să renunţe, a declarat Boris Beuret într-un interviu publicat sâmbătă în cotidianul Le Temps.

Potrivit lui Boris Beuret, este nevoie să fie adoptate măsuri pentru a se asigura că Elveţia, renumită la nivel mondial pentru soiuri de brânză precum Gruyere sau Emmentaler, va putea să producă cantităţi suficiente pentru populaţia sa.

„În caz contrar, vom sfârşi prin a importa brânză, ceea ce ar fi o absurditate din punct de vedere economic, social şi ecologic”, a declarat Boris Beuret.

‹ adv ›

Conform datelor statistice oficiale, în anul 2020 Elveţia a exportat o cantitate de 77.124 de tone de brânzeturi cu o valoare de 693,8 milioane de franci (772,5 milioane de dolari) şi peste 80% din volumul exporturilor de brânzeturi elveţiene (62.919 tone) au mers spre Europa, cea mai importantă piaţă.

În paralel, în 2020 Elveţia a importat 71.664 de tone de brânzeturi, în valoare de 453,5 milioane franci. Aproape 82% dintre brânzeturile importate de Elveţia au provenit din Italia, Germania şi Franţa.

Aproximativ 45% din laptele colectat în Elveţia este procesat în peste 700 de sortimente de brânzeturi şi aproximativ 40% din acestea sunt exportate în peste 70 de ţări de ţări din întreaga lume.

‹ adv ›

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

🗓️ Calendarul evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Bugetul pentru subvenția la motorina agricolă crește cu 149 de milioane de lei

Guvernul României a aprobat, în ședința din 18 septembrie 2026,...
‹ adv ›

Planul de Acţiune al ANSVSA pentru deblocarea exporturilor de ovine şi caprine, aprobat de Comisia Europeană

Planul de Acţiune al Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pentru deblocarea exporturilor de ovine şi...

Peste 155 de milioane de lei pentru fermierii afectați de secetă. Sprijin pentru porumb și floarea-soarelui

Fermierii din România ale căror culturi de porumb și floarea-soarelui au fost grav afectate de seceta pedologică din 2025 vor beneficia...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole