8.9 C
București
joi, 28 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleDezbatere publică: Condiţiile specifice şi modul de implementare a măsurilor compensatorii de...

Dezbatere publică: Condiţiile specifice şi modul de implementare a măsurilor compensatorii de mediu şi climă

Ordinul privind condiţiile specifice şi modul de implementare a măsurilor compensatorii de mediu şi climă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi a intervenţiei DR-10 din Planul Strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2023, a fost postat în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Agriculturii, a anunţat joi instituţia.

Ordinul vizează următoarele măsuri şi intervenţii: Măsura 10 – Agro-mediu şi climă din PNDR 2014 – 2020, Măsura 11 – Agricultură ecologică, submăsura 11.1 – sprijin pentru conversia la metodele de agricultură ecologică şi submăsura 11.2 – sprijin pentru menţinerea practicilor de agricultură ecologică din PNDR 2014 – 2020, Măsura 13 – Zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice – submăsurile 13.1 – Zona montană şi 13.3 – zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice din PNDR 2014 – 2020; Intervenţia DR-10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative din PS 2023-2027.

Astfel în anul 2023, MADR va continua să încurajeze fermierii să adopte practici agricole extensive, cu impact redus asupra mediului, prin acordarea sprijinului de tip compensatoriu pentru fermierii care au angajamente în derulare în cadrul Măsurilor 10 şi 11, dar şi pentru cei care semnează angajamente noi în cadrul măsurilor 10, 11, 13.1 şi 13.3, pe durata prevăzută de PNDR 2014-2020.

Prin aceste angajamente, fermierii îşi asumă pe baze voluntare să desfăşoare o activitate agricolă în zonele eligibile şi să respecte condiţiile de eligibilitate, pe cele de eco-condiţionalitate, precum şi condiţiile de bază şi specifice ale fiecărei măsuri/submăsuri/variante aşa cum sunt prevăzute în PNDR 2014-2020.

Totodată, începând din acest an vor fi acordate plăţi compensatorii solicitanţilor care îşi asumă angajamente anuale în cadrul intervenţiei DR-10 Zone afectate de constrângeri naturale semnificative din PS 2023 – 2027 şi care respectă normele de condiţionalitate.

Prin intervenţia DR-10 se continuă încurajarea utilizării terenurilor agricole situate în zonele care se confruntă cu constrângeri naturale semnificative, ca o continuare a aplicării până în anul 2022 a submăsurii 13.2 din PNDR 2014-2020.

Proiectul reglementează modalitatea de aplicare a angajamentelor enumerate anterior, stabilind reguli detaliate referitoare la activitatea agricolă, aplicarea şi verificarea standardelor de eco-condiţionalitate şi a noilor standarde de condiţionalitate, documente justificative, modalitatea de aplicare şi urmărire a angajamentelor, posibilităţile de mutare sau de extindere a suprafeţelor aflate sub angajamente, excepţii în aplicarea sancţiunilor ca urmare a identificării neconformităţilor ca urmare a apariţiei situaţiilor de forţă majoră şi a circumstanţelor excepţionale.

Cetăţenii şi instituţiile interesate pot transmite opinii/propuneri/sugestii în termen de 10 zile de la data publicării pe adresa de e-mail: [email protected], precizează MADR.

  • Citește despre ->
  • MADR
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Târg de promovare a produselor agroalimentare românești la MADR

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) organizează în perioada...
‹ adv ›

Ministerul Agriculturii lansează programul „Un tractor pe fermă”. Cui se adresează

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat că în scurt timp va fi lansat programul „Un tractor pe fermă”, care se va...

Investiţii de peste 68 de mln de lei pentru combaterea fenomenelor meteo periculoase – aprobate de Guvern

În ședința de Guvern din 21 martie 2024, au fost aprobate obiectivele celei de-a XXIV-a etape anuale de implementare...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole