19.7 C
București
duminică, 31 mai, 2026
IT
MD

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleComisia pentru mediu a Parlamentului European a respins propunerea de Regulament privind...

Comisia pentru mediu a Parlamentului European a respins propunerea de Regulament privind Restaurarea Naturii

Comisia pentru mediu a Parlamentului European (PE) a respins marţi un proiect contestat de regulament european ce avea ca obiectiv restabilirea ecosistemelor degradate, în urma opoziţiei fermierilor şi eurodeputaţilor din grupul popularilor europeni (PPE), relatează agenţia DPA.

Un număr de 44 de eurodeputaţi din această comisie au votat în favoarea proiectului de regulament şi tot 44 au votat împotrivă, prin urmare nu s-a întrunit majoritatea necesară.

‹ adv ›

Legislaţia propusă de Comisia Europeană urmăreşte să salveze ecosistemele în faţa distrugerii lor şi să combată pierderea biodiversităţii, prin acţiuni precum reirigarea terenurilor mlăştinoase drenate, împăduriri şi „înverzirea” oraşelor.

Ecosistemele mai sănătoase pot absorbi şi stoca mai mult dioxid de carbon, astfel că această legislaţie ar contribui şi la obiectivul de atingere a neutralităţi emisiilor de carbon în UE până în anul 2050.

Conform regulamentului propus de Comisia Europeană, statelor UE le revine obligaţia de a restaura cel puţin 30% din habitatele aflate în stare de degradare în ecosistemele terestre, în zonele cu apă dulce, de coastă şi maritime până în anul 2030 şi 90% până în 2050.

Însă fermierii şi europarlamentarii PPE se tem că astfel suprafaţa de terenuri agricole ar putea fi restricţionată, ceea ce riscă să provoace insecuritate alimentară. Respingerea propunerii de regulament european este o „palmă peste faţă” comisarului european însărcinat cu acest dosar, a declarat eurodeputatul german din grupul PPE Peter Liese, care a cerut Comisiei Europene să-şi retragă propunerea şi să revină cu una revizuită.

‹ adv ›

Însă eurodeputata germană din grupul Verzilor, Jutta Paulus, a estimat că „lupta pentru salvarea naturii nu a fost decisă astăzi”. Ea s-a arătat optimistă că plenul PE va aproba propunerea de regulament şi a cerut grupului PPE „să înceteze campania de dezinformare”.

În urma votului de marţi din Comisia de mediu, aceasta va înainta plenului PE propunerea de respingere a proiectului de regulament, iar ulterior plenul PE se va pronunţa, probabil în sesiunea din iulie dacă subiectul va fi pus pe agendă de conferinţa preşedinţilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Agenda evenimentelor agricole
Powered by Agrobiznes Trimite un eveniment

Citește și

Romgaz cumpără Azomureș cu până la 69 milioane euro

Consiliul de Administrație al companiei de stat Romgaz, cel...
‹ adv ›

ANM: Vânt puternic, ploi și grindină în mai multe regiuni

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare meteorologică și o atenționare cod galben valabile duminică, 31 mai, valabilă...

TIMAC AGRO România, 20 de ani în primul rând al performanței. Adrian Drăgan: „Înainte de produse și cifre, punem OAMENII pe primul loc”

În anul 2006, agricultura românească arăta diferit. Fermele investeau în modernizare, tehnologiile performante începeau să pătrundă pe scară largă...
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole