12.8 C
București
miercuri, 27 martie, 2024

-

‹ adv ›
HomepageȘtiri AgricoleChina: Importurile de carne, la cel mai scăzut nivel din februarie 2020

China: Importurile de carne, la cel mai scăzut nivel din februarie 2020

Importurile de carne ale Chinei au scăzut în octombrie la cel mai redus nivel din ultimele 20 de luni, arată datele publicate duminică de autorităţile vamale de la Beijing, deoarece carnea de porc ieftină din ţară a redus cererea pentru livrările din străinătate, transmite Reuters.

China a achiziţionat 664.000 tone de carne în octombrie, în scădere cu 12,8% faţă de perioada similară din 2020, cel mai redus nivel din februarie 2020, a informat Adminstraţia Generală a Vămilor. În septembrie, importurile s-au situat la 694.000 tone de carne.

În primele zece luni din 2021, importurile de carne ale statului asiatic s-au situat la 8,05 milioane tone, un declin de 1,5% faţă de perioada similară din 2020.

Carnea de porc are cea mai mare pondere în importurile de carne ale Chinei, dar preţurile interne au scăzut anul acesta, în urma majorării producţiei, care fusese afectată de devastatoarea epidemie de pesta porcină africană.

Pesta porcină africană, mortală pentru porci, a izbucnit în China în 2018. În decurs de un an, jumătate din efectivele de peste 400 de milioane de porci ale Chinei au fost distruse, adică mai mult decât întreaga producţie anuală combinată a SUA şi Braziliei, ceea ce a condus la creşterea explozivă a preţurilor şi importuri fără precedent.

În octombrie, preţul cărnii de porc a crescut în statul asiatic, vremea rece ducând la majorarea consumului, deşi preţurile încă sunt la mai puţin de jumătate faţă de nivelul de la începutul anului.

Analiştii se aşteaptă ca şi în 2022 să se menţină excesul de producţie, iar autorităţile de la Beijing le-au cerut fermierilor să se debaraseze de o parte din scroafe şi să nu se grăbească să crească efectivele de porci.

‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Citește și

Aproximativ 80% din carnea de porc din galantare va proveni din import

Producătorii de carne de porc din România preconizează că...
‹ adv ›

Spania, la un pas să preia titlul de cel mai mare producător european de carne de porc

Germania a fost mult timp în fruntea clasamentului celor mai mari producători de carne de porc din UE, însă...

Preţul cărnii de porc va creşte cu 25 % în Europa

Preţul cărnii de porc va creşte în Europa cu aproximativ 25% în următorii ani, din cauza cererii de pe...
‹ adv ›
‹ adv ›

Comentarii

Alte articole